Conferință închinată Părintelui Teofil Părăian la Timișoara

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojanul, marți, 14 mai 2013, a debutat la Timișoara seria anuală de conferințe închinate duhovnicului de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Arhimandritul Teofil Părăian, potrivit mitropolia-banatului.ro. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara și a avut ca invitat pe pr. dr. Cornel Toma, parohul bisericii Sfântul Mina- Nouă din Brașov, care a susținut conferința intitulată „Spiritualitatea euharistică în Biserica Ortodoxă”, în prezența a numeroși timișoreni. În zilele următoare vor conferenția Preasfințitul dr. Sofian Brașoveanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și pr. Conf. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Întâlnirile de spiritualitate închinate ” Părintelui Bucuriei” au loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, începând cu ora 19:00, și sunt adresate tuturor celor care l-au cunoscut și s-au împărtășit din cuvintele ziditoare de suflet ale părintelui Teofil Părăian. Moderatorul întâlnirilor este Conf. Univ. dr. Claudiu Arieșan, de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Delegatul Centrului eparhial la acest eveniment a fost pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente