Conferință duhovnicească la Biserica ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală

În Biserica ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală, teologul și filosoful creștin Christos Yannaras a participat miercuri seara la ultima sa conferință din București, după cum ne informează Ziarul Lumina. Întâlnirea a avut un caracter mai puțin protocolar, la discuție participând și numeroși oameni din public, care au pus întrebări și propus teme.

În Biserica ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală, care amintește bucureștenilor de figura luminoasă a părintelui Constantin Galeriu, teologul grec Christos Yannaras a participat la o discuție liberă cu cei care au citit cărțile sale și sunt preocupați de diferite aspecte teologice și filosofice ale realității în care cu toții trăim. Spre deosebire de conferința ținută la Academia Română, această întâlnire de seară a stat sub semnul relaxării, dar și al unei oarecare libertăți, pentru că temele de discuție au fost din cele mai variate și propuse de public. Mulți și-au pus întrebarea dacă nu cumva o viață bisericească adevărată poate fi trăită numai în cadrul satului, în cadrul unei vieți simple rurale. Poate fi simplitatea o soluție pentru complicațiile și stresul vieții citadine de astăzi? Yannaras a spus referitor la această soluție că nu ar fi suficientă pentru că Biserica s-a adresat la începutul ei comunităților din orașe.

‘Simplitatea este romantică, dar știu că viața Bisericii a avansat în istorie cu toți membrii Bisericii, cu savanții și oamenii simpli, cu oamenii cultivați, dar și cei care nu au știut carte.’

În orice context, Biserica este chemată să facă mărturia Adevărului, care nu se epuizează niciodată. ‘Dacă am înțeles bine, viața în Biserică este un urcuș continuu. În Biserică, căutarea necontenită a adevărului Evangheliei este un fapt de viață. Sfântul Grigorie de Nyssa a spus ceva care m-a impresionat, a spus că ‘asta înseamnă să-l găsești pe Dumnezeu, să-l cauți în mod continuu fără oprire’, și aș putea spune că așa se întâmplă și cu o persoană umană. Noi o întâlnim, o iubim și trăim alături de ea, dar cunoașterea completă a acelei persoane nu se finalizează niciodată. Este o descoperire continuă.’

În opinia lui Yannaras, credința are o componentă de încredere. Credem fiindcă ne încredem într-o persoană și în ceea ce ea spune. Credința este o manifestare a vieții, dar ea este în același timp spusă educării. ‘Este nevoie de educație bisericească, și aici vorbim de cateheză, de predicarea cuvântului Evangheliei în Biserică, dar avem nevoie în viața noastră și de ceva practic, de rugăciune personală, care este și rugăciunea Bisericii. Noi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu în conglăsuire cu ceilalți oameni care se roagă. Avem exemplul postului. Postul este o participare la viața Bisericii, și nu un merit personal.’

Comentarii Facebook


Știri recente