Conferință duhovnicească despre familia creștină, la Craiova

Sala de festivități a Căminului preoțesc „Renașterea” a găzduit miercuri, 4 aprilie, începând cu ora 18.00, conferința duhovnicească pe tema „Familia creștină, calea spre desăvârșire”, susținută de părintele conferențiar univ. dr. Picu Ocoleanu de la Facultatea de Teologie, Istorie și Științe ale Educației din Craiova. Invitatul le-a vorbit celor prezenți despre credință, ca temelie a vieții de familie.

„Sfântul Apostol Pavel spune că familia este biserica din casa ta, ceea ce este o definiție foarte frumoasă a familiei. Într-adevăr, în familiile tradiționale ortodoxe familia era chiar o biserică.. Intrai în casă și te închinai la micul iconostas, abia apoi intrai și salutai gazda. Deci, intrai ca și când ai fi intrat într-o biserică. Lucrul acesta se simte într-o oarecare măsură chiar și astăzi în familiile creștin ortodoxe, unde, când le treci pragul casei, parcă simți mirosul de tămâie și vezi peste tot icoane. Ești ca într-o biserică. Cu atât mai mult acum, în perioada Sfântului Post al Păresimilor, este necesar să conștientizăm această dimensiune bisericească, eclezială, a vieții de familie”, a precizat părintele profesor Picu Ocoleanu.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul seriei de conferințe din Postul Sfintelor Paști, organizate în perioada 2-6 aprilie de către Asociația Studenților Creștin – Ortodocși Români (ASCOR), filiala Craiova. Primul invitat la aceste conferințe a fost Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților care a vorbit pe tema „Învierea lui Hristos, bucuria noastră”. Marți a conferențiat telogul Claudiu Răducu, pe tema „Nevoile reale ale tinerilor”, iar astăzi, 5 aprilie, lector univ. dr. Ionel Ungureanu de la Facultatea de Teologie din Craiova le va vorbi tinerilor despre „Șederea bisericească în socialul contemporan”, după cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei. Vineri, 6 aprilie, Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va încheia seria întâlnirilor duhovnicești prin susținerea conferinței cu tema: „Învierea Domnului, speranța noastră într-o lume secularizată”.

Comentarii Facebook


Știri recente