Conferință despre valorificarea patrimoniului arhitectural din perioada comunistă, la Iași

Arhiepiscopia Iașilor a organizat, ieri, 12 iunie 2012, la Casa de oaspeți ‘Sfântul Nicolae’ din Iași, o conferință pentru prezentarea rezultatelor din cadrul proiectului ATRIUM – Arhitectura regimurilor totalitare în secolul al XX-lea în Managementul Urban, finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a elaborat, în cadrul proiectului ATRIUM, șase studii de caz prin selectarea celor mai reprezentative exemple de arhitectură comunistă din România: Palatul Parlamentului, Casa Scânteii, Monumentul Eroilor Neamului, Amsamblul Piața 21 Decembrie 1989, Teatrul Național ‘Ion Luca Caragiale’, localizate în București, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava și Ansamblul Piața Unirii cu Hotelul Unirea din Iași. Prin analiza urbană și arhitecturală a acestor clădiri, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a încercat să scoată în evidență necesitatea promovării turismului cultural în vederea protejării și valorificării economice a patrimoniului arhitectural din perioada comunistă, devenind astfel un instrument util nu doar pentru turismul cultural, cât și pentru dezvoltarea economică. ‘Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a alăturat acestui proiect din dorința de a dezvolta și consolida relațiile de colaborare cu țările din Europa de Sud-Est și de a contribui la includerea patrimoniului din timpul regimului comunist în activitatea turistică. Încercăm să promovăm și să dezvoltăm turismul cultural în vederea creării de noi servicii și locuri de muncă, în special pentru tineri și femei. Vrem să conștientizăm publicul că patrimoniul arhitectural din perioada comunistă ar putea deveni o sursă importantă pentru dezvoltarea locală dacă ar fi administrat și valorificat în mod corespunzător’, a declarat Costel Damian, manager local de proiect. Studiile de caz pentru cele șase locații au fost realizate de arhitectul Alexandru Beldiman din București. Aceste studii includ partea arhitecturală și partea de analiză sociologică.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor este parteneră în proiectul ATRIUM alături de alte 18 instituții din Europa de Sud-Est, începând cu luna ianuarie 2011. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă definirea și promovarea unui traseu cultural având la bază construcții reprezentative specifice arhitecturii regimului totalitar din secolul al XX-lea. Proiectul va fi finalizat prin întocmirea unui dosar care va fi transmis către Consiliul Europei pentru crearea unui itinerariu cultural european și introducerea acestuia în Atlasul de Itinerarii Culturale Europene. Tot în cadrul proiectului se va pregăti un manual transnațional de valorificare economică a patrimoniului arhitectural, precum și identificarea și catalogarea în format digital a fotografiilor de arhivă, a filmelor, obiectelor aparținând perioadei regimului totalitar. ‘Proiectul ATRIUM se va încheia în luna iunie a anului viitor, după ce se vor realiza forumuri în toată Europa cu diverși factori care pot ajuta acest proiect (arhitecți, sociologi, istorici). În urma acestor forumuri se va realiza un traseu cultural pentru a fi inclus în Atlasul de Itinerarii Culturale Europene’, a adăugat Costel Damian.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…