Conferința de primăvară a preoților din Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc la 10 aprilie 2014, conferința de primăvară a preoților din cuprinsul eparhiei hunedorene, după cum informează episcopiadevei.ro

La conferință s-au reunit preoții din toate cele cinci Protopopiate hunedorene bucurându-se de venirea în mijlocul lor a Părintelui Arhidiacon Ioan Ică jr., Profesor Universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

În deschidere, Părintele Consilier Vasile Vlad a făcut o scurtă prezentare a Părintelui Arhidiacon Ioan Ică jr., în care, citându-l pe Teodor Baconschi, a spus despre acesta că e „cel mai competent teolog român contemporan”. A amintit apoi despre importanța scrierilor profesorului sibian, exemplificând cu câteva titluri din opera acestuia.

Părintele Profesor Ioan Ică jr. a vorbit celor prezenți despre importanța scrierilor Sfinților Părinți, a celor care ne-au renăscut duhovnicește prin predania transmisă până în zilele noastre, continuând a spune că cel mai important și minunat este faptul că noi, ortodocșii, nu doar citim din operele acestora, ci avem și privilegiul de a ne ruga cu cuvintele lor, aceasta reprezentând un dar extraordinar dar și o răspundere pe măsură. Ținând cont de propunerea Patriarhiei Române care a declarat anul 2014 ca fiind anul omagial al Sfintei Euharistii și a Sfintei Spovedanii, a continuat să explice importanța Sfintei Euharistii în viața Bisericii și a Sfintelor Taine.

Conferința a continuat cu întrebări din partea celor prezenți la care Părintele Profesor Ioan Ică jr. a răspuns fără ezitare.

La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a mulțumit Părintelui Profesor Ioan Ică jr. pentru osteneala depusă în a veni în mijlocul preoților hunedoreni.

Comentarii Facebook


Știri recente