Conferință de prezentare a Proiectului „Rețea Teritorială de Furnizori Creștini de Servicii Sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale”, la Palatul Patriarhiei

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează că:

În ziua de 5 iulie 2010, în sala Conventus din Palatul Patriarhiei din București, a avut loc conferința de prezentare a proiectului „Rețea Teritorială de Furnizori Creștini de Servicii Sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale”, proiect co-finanțat de Fondul Social Europen (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de Organizatia Internationala de Caritate Creștin Ortodoxa – IOCC Romania în parteneriat cu Patriarhia Română și Federația Filantropia.

La eveniment au participat consilieri, protopopi, preoți-coordonatori ai centrelor sociale și asistenți sociali din cadrul Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, au fost prezenți specialiști în domeniile planificare strategică, dezvoltare socială, management financiar și strângere de fonduri.

În cadrul conferinței au fost prezentate obiectivele, activitățile și echipa care va implementa proiectul la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor și s-au explicat metodologiile și instrumentele de lucru cu care se va opera pentru analiza organizațională și elaborarea unui raport al situației actuale. În același timp, au fost discutate perspectivele de dezvoltare ținând cont de capacitatea de sustenabilitate a inițiativelor de implicare în activitatea social-filantropică, pe termen mediu și lung.

Comentarii Facebook


Știri recente