La Sibiu a debutat ieri, 21 septembrie, Conferința Națională de Medicina Muncii cu participare internațională. Programul vast al manifestării științifice, care se desfășoară până sâmbătă, 24 septembrie, cuprinde și o zi dedicată legăturii dintre medicină și spiritualitate, iar preoți și medici se vor întâlni mâine pentru a dezbate acest subiect.
Programul zilei de mâine cuprinde o serie de comunicări științifice dedicate legăturii dintre medicină și spiritualitate. ‘Ineditul acestei conferințe îl constituie abordarea dimensiunii spirituale a sănătății, prin implicarea Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’, alături de Facultatea de Medicină ‘Victor Papilian’, în dedicarea integrală a unei zile din conferință temei ‘Medicina muncii și corelația cu alte discipline’, într-o locație specială cum este Academia Sâmbăta, acolo unde știința întâlnește spiritualitatea, arta și istoria’, a precizat unul dintre organizatori, lect. univ. dr. Mihaela Stoia, după cum ne informează Ziarul Lumina.
Lucrările Conferinței Naționale de Medicina Muncii au fost deschise de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. În continuare, părintele conf. univ. dr. Irimie Marga va prezenta referatul ‘Biserica și medicina la români’, după care vor urma prezentările părinților Constantin Necula (titlu rezervat) și Cristian Berca (‘Aspecte ale medicinei muncii oglindite în paginile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți’). Prima sesiune de comunicări se va încheia cu referatul dr. Vlăduț Emanoil, intitulat ‘Cronobiologia în medicina muncii’. Moderatori vor fi prof. dr. Dorin Iosif Bardac și conf. dr. Adriana Todea.
Sănătatea la locul de muncă
A doua sesiune de comunicări științifice se va desfășura sub titlul ‘Bolile cardiovasculare ca problemă de sănătate publică’ și va fi moderată de prof. dr. Grigore Friptuleac și lector dr. Mihaela Stoia. Astfel, cercetătorul prof. dr. Hilda Herman va prezenta lucrarea ‘Munca cu expunere la zgomot și hipertensiunea arterială’, iar cercetătorul prof. dr. Didi Surcel va prezenta lucrările: ‘Riscuri noi și emergențe, provocarea majoră în relansarea politicii de sănătate și securitate în muncă’ și ‘Medicina muncii în tandem cu sistemul imun, interfața între self și nonself. Particularitățile răspunsului imun în triada om – mediu de muncă – sănătate’. Comunicările vor continua cu prezentarea dr. Doina Giurgiu, intitulată ‘Conduita nutrițională în mediul profesional medical – factor de influență al dezvoltării bolilor cardiovasculare’, a doctorului Felicia Popescu, ‘Semnalarea cancerului profesional indus de expunerea la radiații ionizante – o problemă actuală în practica de medicina muncii’ și a lectorului dr. Stelian Morariu, ‘Sideroza – boală cu evoluție lent progresivă?’. Manifestările academice se vor încheia cu masa rotundă ‘Noutăți legislative în medicina muncii’, după care participanții vor vizita complexul mănăstiresc și împrejurimile.