Conferința de lansare a Proiectului „FORTE”, la Palatul Patriarhiei

Opt sute de persoane din cuprinsul a nouă eparhii din Patriarhia Română, vor putea, peste trei ani, în urma unor trening-uri, să acorde sprijin categoriilor de persoane aflate în situații de dificultate. Acesta este unul dintre obiectivele proiectului „FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social”, lansat astăzi, 15 martie, la nivel național, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, din Palatului Patriarhiei.

În deschiderea lucrărilor conferinței, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop – vicar patriarhal, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Filantropia socială – afirmare a demnității umane, adresat organizatorilor și participanților.

Preasfinția Sa a vorbit și despre importanța proiectului.

„Nu este ușor ca să le împlinești pe toate,tocmai de aceea persoanele implicate în implementarea unui astfel de proiect au trebuit să identifice, prin cadrul Bisericii și preoți, dar și alte persoane, asistenți sociali sau persoane cu pregătire specială, mai ales pe cele care au această vocație socială”, a spus Preasfințitul Părinte Ciprian.

Proiectul „FORTE” este derulat de Federația Filantropia și Patriarhia Română, în parteneriat cu instituții și organizații de profil din Spania.

Excelența Sa, Estanislao de Grandes Pascual Ambasadorul Spaniei la București, a subliniat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul acestui proiect.

„În acest proiect este foarte important ca Biserica Ortodoxă Română, care este una din instituțiile cele mai respectate și cu mare influență în societatea românească, să ia inițiativa a sprijini acest proiect de modernizare a structurilor sale pentru a realiza o incluziune socială”, a spus Excelența Sa, Estanislao de Grandes Pascual Ambasadorul Spaniei la București.

„Partenerii spanioli au experiență pe formare și dezvoltarea de resurse umane. În acest sens ei ne ajută să facem reglajul fin al acțiunilor mari, evaluarea, formarea, planificarea strategică, și asistența beneficiarilor – preoților, consilierilor- în teren pentru implementarea practică a ceea ce vor învăța teoretic în trening-uri”, a spus Diac. Cosmin Grigorescu, Director executiv – Federația „Filantropia”, după cum ne informează TRINITAS TV.

Proiectul Forte are 4.000 de beneficiari indirecți.

„Vorbim despre persoane care nu au un loc de muncă, persoane care nu au un venit stabil, persoane cu o educație precară, victime ale diverselor contexte – victimele violenței în familie, ale concedierilor repetate, cei cu anumite calificări, care nu întotdeauna găsesc un loc de muncă echitabil plătit. Mai avem de a face și cu tinerii care ies din sistemul centralizat instituționalizat și care la 18 ani nu au un loc de muncă, sau un adăpost deasupra capului. Vorbim despre persoane care au săvârșit pedepse privative de libertate și care, la ieșirea din închisoare se angajează foarte greu pentru că stereotipurile cu care lucrează angajatorii îi împiedică să vadă în acela pe Hristos care vine și cere ajutorul”, a precizat pr. Dorel Moțoc, Consilier patriarhal, Sectorul social – filantropic al Patriarhiei Române.

La conferință au participat membrii echipelor de proiect, reprezentanți ai partenerilor cu care lucrează eparhiile în domeniul incluziunii sociale, precum și delegați ai altor instituții și organizații cu activitate relevantă în acest domeniu.

Aria de implementare a proiectului cuprinde 12 județe și municipiul București.

Comentarii Facebook


Știri recente