Conferință cu tema „Biserica din casă”, la Iași

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași, a organizat marți, 15 decembrie 2009, în Sala B2 a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, conferința cu tema „Biserica din casă”. Invitatul ascorenilor a fost pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. La Iași a avut loc, în urmă cu două zile, ultima conferință din Postul Crăciunului organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, moderată de Silviu Cluci, coordonatorul Departamentului Credință-cultură în cadrul asociației. Sub titlul generic „Hristos Se naște, slăviți-L”, tinerii ascoreni din Iași au organizat în total trei mari conferințe în Universitatea „Al. I. Cuza” Iași. „Biserica din casă” a fost titlul conferinței susținută de pr. prof. dr. Constantin Coman, la Iași, cu zece zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Invitatul studenților ascoreni ieșeni a vorbit mai întâi despre discursul isihast, pornind de la traducerea cărții „Mărturii din viața monahală”, de vrednicul de pomenire Gheron Iosif Isihastul, urmând ca mai apoi să facă referire la alte exemple pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. „În orice pagină a cărții găsești discursul isihast, fie al strădaniilor privind pregătirea pentru rugăciune, fie al nevoințelor, trezviei de peste noapte, fie descriind lucruri extraordinare care țin de experiențele lor dumnezeiești. M-am bucurat că am găsit experiențe dumnezeiești la contemporanii noștri. Deci putem vorbi despre Dumnezeu pe temeiul mărturisirii cuiva care L-a întâlnit. În anul 1997 ne-a trimis Dumnezeu 21 de caiete care constituiau un jurnal al unei credincioase din București. În 1968 această femeie ajungea în Capitală, la o biserică unde un părinte diacon, Victor, lucrător al rugăciunii inimii de la 17 ani, inițiase un grup de credincioase care cântau în corul bisericii. Una dintre membrele corului i-a dezvăluit la un moment dat acestei credincioase că toate doamnele, sub îndrumarea părintelui, lucrau rugăciunea isihastă. În opt luni de lucrare continuă a rugăciunii doamna respectivă a ajuns la experiențe asemănătoare părinților isihaști din Sfântul Munte. Femeia aceasta lucra continuu rugăciunea, iar într-o stare de liniște și concentrare maximă mai spunea 3.000 de rugăciuni”, a spus pr. prof. dr. Constantin Coman, care a continuat să citească și să explice câteva pasaje din cartea „Vedere duhovnicească”.

Comentarii Facebook


Știri recente