Conferință ASCOR la Craiova despre tânărul în societatea contemporană

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Craiova (ASCOR) a organizat pe 31 martie 2009, în sala mare a Casei Studenților din Craiova, conferința cu tema „Tânărul în societatea contemporană. Sfântul Vasile cel Mare și exemplul său”, susținută de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, delegatul Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. La conferință au participat câteva zeci de studenți ai Universității din Craiova, elevi de la liceele din oraș, profesori ai Facultății de Teologie, precum și numeroși credincioși. Preasfinția Sa a subliniat importanța modelelor pentru tinerii din societatea contemporană, aducând ca exemple modele de tineri din Vechiul și Noul Testament.

Preasfințitul Episcop Nicodim a subliniat importanța înțelepciunii ca și calitate ce ar trebui să-l definească pe tânăr, aducând în fața celor prezenți exemplul tânărului Iosif și al fraților săi: „Întotdeauna, când mă gândesc la tineri, îl am ca exemplu pe tânărul Iosif, cel vândut de frații săi. Tatăl său îl iubea pentru că era mai înțelept decât ceilalți fii, pentru aceasta dorea să-l aibă aproape. Păcatul invidiei a pus însă stăpânire pe ceilalți frați, care au hotărât să-l piardă; nu l-au omorât, nu au mers așa de departe, deși invidia de cele mai multe ori duce la crimă. În ei mai rămăsese totuși ceva bun. Ca și astăzi, păcatul invidiei vine acolo unde tinerii se găsesc în concurență. Fiecare amănunt din istoria lui Iosif și a fraților săi reprezintă pentru noi o învățătură. El a făcut față mai multor ispite, fiind un om tânăr, pentru aceasta el ar trebui să fie un model pentru tinerii societății actuale”.

Al doilea exemplu de care s-a folosit Preasfinția Sa a fost cel al tânărului bogat care venise la Hristos pentru a afla cum poate dobândi viața de veci: „Tânărul care a venit la Iisus, a venit cu gând curat, dorind să afle cu ar putea dobândi Împărăția Cerurilor. Ascultând Evanghelia, am fi tentați să-l acuzăm pentru că a refuzat apostolatul, preferând averile sale, pentru că ne spune Scriptura că „a plecat întristat la casa sa” după ce Hristos l-a îndemnat să-și vândă averile și să-i urmeze. El poate fi un exemplu pentru noi pentru că păzise poruncile lui Dumnezeu încă din copilărie. Care dintre tinerii din societatea de astăzi ar putea să afirme acest lucru? Vedem, așadar, cât de corect era acest tânăr”.

În finalul discursului său, Episcopul Nicodim a vorbit despre calitățile Sf. Vasile cel Mare, pe care l-a prezentat ca pe un model de credință, înțelepciune, altruism și devotament față de Dumnezeu și față de ceilalți.

În finalul conferinței, studenții, precum și cei prezenți în sală, au avut posibilitatea să adreseze Preasfinției Sale mai multe întrebări.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente