Concursul Un copil bun pentru o lume mai bună la Moinești, județul Bacău

Școala Generală „Ștefan Luchian” din Moinești a fost sâmbătă, 7 mai, gazda Concursului interdisciplinar județean „Un copil bun pentru o lume mai bună”, aflat la a VIII-a ediție, care a fost dedicat anul acesta familiei creștine, informează „Ziarul Lumina”.

Concursul interdisciplinar județean ‘Un copil bun pentru o lume mai bună’, adresat elevilor claselor a III-a și a IV-a, din județul Bacău, a fost conceput ca o modalitate atractivă de exersare a cunoștințelor la disciplinele religie, educație civică și desen, fiind, totodată, un bun prilej de trezire a interesului pentru cunoașterea de sine și de semeni, de dezvoltare a afinităților de grup și colectivitate, de promovare a dragostei, armoniei și toleranței între oameni. ‘Subiectele au fost concepute astfel încât să evalueze cunoștințe însușite de elevi la orele de religie, dar au cuprins și o compunere în care elevii au trebuit să prezinte atitudini și comportamente în anumite situații-problemă. Anul acesta, dedicat Tainei Sfântului Botez și Tainei Sfintei Cununii, elevii au avut de scris despre bucuria de a fi creștin și despre o zi de duminică alături de familie, iar desenele trebuiau să ilustreze comportamentul față de persoanele cu dizabilități și dreptul de a avea o familie’, ne-a declarat prof. Elena Hereș, organizator din partea Școlii Generale ‘Ștefan Luchian’ din Moinești.

204 elevi din 7 localități

Cei 204 elevi participanți din Bacău, Dărmănești, Moinești, Onești, Comănești, Zemeș și Asău au fost organizați în echipe de câte trei, purtând nume simbolice precum: ‘Muguri de lumină’, ‘Axios’, ‘Agapis’, ‘Steluțe de nea’, ‘Providența’, ‘Tinere speranțe’, ‘Porumbeii speranței’, ‘Îngerii’, ‘Vestitorii primăverii’, ‘Mugurașii credinței’, ‘Sinceritate’, ‘Mesagerii credinței’. Fiecare echipă a lucrat timp de 90 de minute la realizarea unui portofoliu compus din fișe de lucru la religie, educație civică și un desen pe o temă dată.

Cele mai reușite desene vor fi prezentate în cadrul unei expoziții, care va fi amenajată la Primăria Moinești.

Inițiatorii și organizatorii concursului sunt prof. Ruxandra Popescu, directorul Școlii ‘Ștefan Luchian’ din Moinești, Elena Hereș, profesor de religie ortodoxă, împreună cu toate cadrele didactice ale școlii. Alături de organizatori au fost prezenți părintele Costel Mareș, protoiereul Protopopiatului Moinești, prof. Irina Leonte, inspector de religie din cadrul ISJ Bacău, și mai mulți profesori de religie din județ.

Participanții s-au dovedit a fi niște ambasadori ai frumosului

Andreea Cercel, clasa a III-a, Școala cu cls. I-VIII ‘George Enescu’ din Moinești, echipajul ‘Cutezătorii’: ‘Chiar dacă nu voi câștiga, o să am bucuria că am participat. Voi avea o amintire plăcută și, cu siguranță, voi mai veni și anul viitor. Subiectele mi s-au părut ușoare, doar trebuia să fii atent și să nu te grăbești’.

Alexandra Ceneagă, cls. a III-a, Școala cu cls. I-VIII din Tărâța, echipajul ‘Binevestitorii’: ‘A fost un concurs frumos și m-am bucurat că am fost împărțiți pe echipe pentru că am putut să îmi ajut colegii. Subiectele au fost frumoase. Am avut de făcut enunțuri după proverbul ‘Toți pentru unul și unul pentru toți’, un proverb din care avem de învățat toți creștinii’.

Diana Cășuneanu, cls. a III-a, Școala cu cls. I-VIII ‘George Enescu’ din Moinești, echipajul ‘Ambasadorii ADP’: ‘Concursul de astăzi mi s-a părut foarte frumos și totodată foarte folositor. Eu consider că m-am descurcat și nu am avut emoții. Subiectele au fost ușoare, iar anul viitor voi încerca să vin tot la religie sau, dacă nu, la desen’.

Ingrid Lazăr, cls. a III-a, Școala cu cls. I-VIII ‘Ștefan Luchian’ din Moinești, echipajul ‘Serafimii’: ‘Eu am participat la pictură și am făcut un desen despre dreptul fiecărui copil de a avea o familie, lucru care mă face să mă gândesc mai mult cum aș putea să îi ajut pe copiii fără familie și să învăț să îmi prețuiesc familia’.

Kudo Naomi, cls. a IV-a Școala ‘Constantin Platon’ din Bacău, echipajul ‘Steluțele’: ‘Prin acest concurs mi-am dezvoltat talentul la pictură și pentru anul viitor, dacă o să mai particip la un asemenea concurs, o să fiu mai pregătită. Totul mi s-a părut minunat, școala foarte frumoasă, îngrijită, am învățat multe lucruri despre această școală, am cunoscut copii din diferite zone ale județului cu aceleași preocupări ca și ale mele’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…