Concursul „Sfinți români și sfinți cu moaște la noi în țară” și-a desemnat câștigătorii

Vineri, 27 februarie 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, s-a desfășurat a treia ediție a concursului școlar județean de religie „Sfinți români și sfinți cu moaște la noi în țară”. Concursul de tip interactiv, adresat elevilor de gimnaziu, ce a avut loc la Școala cu clasele I-VIII nr.10 din Râmnicu Vâlcea, a fost organizat de profesoarele de religie Maria-Ionica Dicui și Maria Nastoiu, sub directa îndrumare a Părintelui Petre Mateiescu, inspector de religie în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea. La concurs au participat 10 echipe de la școli din mediul rural și urban, fiecare echipă fiind alcătuită din 3 elevi, care au dat răspunsuri la 10 întrebări selectate dintr-o bibliografie prezentată profesorilor de religie la consfătuirile de la începutul anului școlar 2008-2009.

Tematica concursului a vizat aspecte din viața, opera și activitatea religios-morală a unor sfinți români sau sfinți cu moaște la noi în țară. Concursul a avut ca obiective: conștientizarea apartenenței la Biserica Ortodoxă Română și la spațiul cultural românesc, conștientizarea faptului că sfinții reprezintă modele de comportament moral-religios demn de urmat și că mănăstirile sunt adevărate vetre de cultură și spiritualitate ortodoxă.

Toți participanții la concurs au primit premii, constând în cărți religioase, rechizite și dulciuri, iar câștigătorilor li s-au acordat premii materiale, diplome și un pelerinaj la una din Mănăstirile Polovragi, Tismana, Lainici și Prislop, ce va fi organizat de Episcopia Râmnicului. Locul I a fost ocupat de Școala cu clasele I-VIII din satul Predești, comuna Nicolae Bălcescu, locul al II-lea de Școala cu clasele I-VIII nr. 2 și locul al III-lea de Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, ambele din Râmnicu Vâlcea.

În finalul manifestării, după acordarea premiilor, un grup de elevi ai școlii organizatoare a susținut o scenetă întitulată „Pilda celor 10 fecioare”.

Sursa: www.episcopia-ramnicului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente