Concursul Național „Tradiții pascale” ediția a III-a la Iași

Școala „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Iași organizează de pe 25 martie până pe 13 mai – de Înălțarea Domnului, o expoziție de desen, felicitări de Paști, ouă încondeiate, decorațiuni de Paște și fotografie. Obiectele și desenele expuse sunt realizate de copii din toată țara, informează mmb.ro

Partenerii concursului sunt Inspectoratul Școlar Județean Iași, Palatul Copiilor Iași, Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim”, Capela Spitalului de Urgențe Iași. Concursul Național ,,Tradiții Pascale” a vizat stimularea creativității elevilor în domeniul literar și artistico-plastic, valorificarea valențelor creative ale elevilor, realizarea unui schimb de experiență între școli, cunoașterea și valorificarea obiceiurilor și tradițiilor din diferite zone ale țării prin respectarea, practicarea și transmiterea lor generațiilor actuale și viitoare.

Concursul s-a adresat copiilor și cadrelor didactice din învățământul preprimar, primar și gimnazial din România, având șase secțiuni: desen, (colaj, pictură), felicitări de Paști, ouă încondeiate, decorațiuni de Paște, rebus cu tematică pascală, fotografie. În acest an, concursul a reunit peste 1.800 de lucrări din întreaga țară. ,,Comparativ cu ediția anterioară a concursului, în ediția din acest an au fost, în primul rând, mult mai multe lucrări venite din toată țara și diverse ca tehnică de lucru. Interesul pentru elementul tradițional a crescut vădit, ca și tratarea plastică a temei pascale, ceea ce ne bucură enorm. Vorbim de generația tânără, care trebuie să aibă grijă de identitatea noastră, ca popor. Lucrările au fost evaluate pe categorii de vârstă. Am apreciat ingeniozitatea copilului și spontaneitatea abordării subiectului propus de fiecare, precum și calitățile plastice ale lucrărilor”, a precizat prof. Mădălina Toma, membru în comisia de jurizare. Expoziția va fi deschisă în perioada 25 martie – 13 mai 2010, iar premierea va avea loc pe 15 aprilie 2010 ora 16:00 la Școala „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Iași. Organizatorii concursului vor oferi diplome, premii în obiecte și nu în ultimul rând trofeul concursului. Lucrările participanților se vor regăsi pe un CD cu ISBN. Cele mai remarcabile creații ale copiilor vor alcătui albumul concursului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Când începe Postul Paștelui 2022

În 2022, Postul Mare va începe luni, 7 martie. Numit în vechime Quadragesima, adică Patruzecime, acest post este o pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ce va avea loc în data de…