Etapa mitropolitană a Concursului Național de Muzică Eclezială „Lăudați pe Domnul!”, s-a desfășurat astăzi, 12 octombrie. La această etapă, organizată în Aula Magna a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București, au participat cinci formații corale din cuprinsul eparhiei.
Formațiile corale au interpretat două piese religioase și una populară, Axionul Duminical de Gheorghe Cucu, fiind impus tuturor participanților. Câștigător al concursului și reprezentantul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei la faza națională a competiției de pe 27 octombrie a fost desemnat Corul Catedralei Patriarhale.
„Pentru noi ca organizatori ne dăm seama ca a fost foarte ușor dacă ne gândim prin ce au trecut membrii juriului, pentru că ai în față niște profesioniști și trebuie să îi așezi la locul cuvenit. Toate formațiile s-au prezentat foarte bine și de aceea s-au acordat două premii III, două premii II și un premiu I”, a spus părintele Adrian Niță, Inspector în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum informează TRINITAS TV.
La final, părintele Stelian Ionașcu, dirijorul coralei câștigătoare a declarat: „A fost un concurs foarte animat și am avut emoții pentru că toate formațiile au fost foarte bine pregătite. Atuul nostru a fost, poate, că am avut o formație completă, aproape de numărul de 40. Suntem o formație care cântă de obicei muzică bisericească permanent în Catedrală și am încercat să ne adaptăm și pentru piesa folclorică pe care am interpretat-o la nivel maxim”.
Despre nivelul competiției din acest an președintele juriului, rectorul Universității de Muzică „George Enescu” din Iași, Viorel Munteanu, a spus: „Este o ediție foarte bună, corurile au crescut în calitate, putând spune că sunt coruri chiar profesioniste. Corul reprezintă un repertoriu religios adecvat și nu numai adecvat, ci chiar au căutat să aducă noutăți și în prelucrările corale au adus piese de concurs. Fiecare a dorit, într-adevăr, să fie evidențiat prin piesa aleasă”.
Etapa mitropolitană a Concursului Național de Muzică Eclezială „Lăudați pe Domnul!” continuă mâine, 13 octombrie, în Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cea de-a VII-a ediție va reuni corurile mixte ale catedralelor chiriarhale din întreg cuprinsul eparhiei. Concertul va începe la ora 19:00 și va avea loc la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Mai multe detalii cu privire la acest eveniment a oferit pentru Radio TRINIAS, părintele Bogdan Racu, coordonatorul Sectorului învățământ și activități cu tineretul din Arhiepiscopiei Iașilor: „Este un concurs destinat anul acesta corurilor catedralelor chiriarhale din Mitropolia Moldovei, ca și din celelalte Mitropolii. Este un concurs la nivel de Mitropolie, el desfășurându-se în perioada 11-15 octombrie, în ziua aleasă de fiecare Mitropolie în întreaga țară”.
Concursul va avea și o secție de compoziție, unde participanții vor trebui să pună textul Simbolului de credință pe note muzicale. Această secțiune a concursului, dedicată anului 2010, „An omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei românești”, va avea loc miercuri, 13 octombrie, în Palatul Patriarhiei din Capitală.