Concursul național de creație Copilul în familie

Copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, din cele 29 de eparhii ale Patriarhiei Române, sunt invitați să exprime modul în care se reflectă în viața lor propriul botez, în cadrul Concursului Național de Creație „Copilul în familie”. Competiția este organizată de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului teologic – educațional al Patriarhiei Române.

„Concursul Copilul în familie urmează unei tradiții de anul trecut în care Biserica s-a mobilizat pentru a invita copiii să își exprime mărturisirea de credință prin concursul Crezul meu. Concursul din anul acesta se va axa pe modul în care copilul percepe Taina Sfântului Botez și angajamentul său creștin în cadrul familiei. Dacă anul trecut au fost în jur de 100 000 de copii participanți la acest concurs, anul acesta vor fi sigur mai mulți pentru că acest concurs va implica și parohiile din cadrul programului ‘Alege Școala!’.”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele insp. Constantin Naclad, coordonatorul proiectelor catehetice ale Patriarhiei Române.

Copiii își pot exprima creativitatea în mai multe moduri.

„Vor fi două secțiuni: o secțiune literară care va consta în alcătuirea unui eseu sau a unei lucrări literare prin care copilul să omagieze Taina Sfântului Botez și o a doua secțiune artistică care va consta în alcătuirea unei lucrări, fie pictură, desen sau altă lucrare artistică. Modul în care se vor evalua aceste lucrări, pornind de la nivelul parohiei, protopopiatului, eparhiei și al Patriarhiei Române, va consta în evaluarea lucrării literare, iar pe de altă parte în organizarea unei expoziții în care vor fi expuse lucrările cele mai frumoase ale copiilor”, a spus părintele Insp. Constantin Naclad.

În această perioadă, concursul se desfășoară la nivelul parohiilor și protopopiatelor.

„Până la sfârșitul lunii aprilie se va termina această fază și vor fi desemnați câștigătorii celor trei premii pe fiecare secțiune, la nivelul protopopiatului. În perioada de început a lunii mai și până pe 5 mai se va organiza o comisie de evaluare a lucrărilor literare și o expoziție la care se vor afișa lucrările cele mai frumoase, urmând ca în data de 21 mai să fie premiați toți câștigătorii de la nivelul eparhiilor, la hramul Catedralei Patriarhale, Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a mai spus părintele insp. Constantin Naclad

Premiile vor consta în cărți, materiale de colportaj, dar și excursii și pelerinaje.

Comentarii Facebook


Știri recente