Concursul Lăudați pe Domnul la Deva

În biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Municipiul Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, s-a desfășurat Joi, 26 septembrie 2013, ediția a VI-a a Concursului Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul! – etapa eparhială. Competiția a reunit 5 coruri mixte parohiale din cuprinsul județului Hunedoara.

Etapa eparhială a fost organizată de Sectorul Cultural din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei. Proba de concurs a constat în interpretarea a trei piese muzicale bisericești corale: Troparul hramului bisericii din care provine corul sau alt tropar la alegere, un Axion duminical sau praznical și o piesă de chinonic (concert).

Juriul, format din pr. conf. univ. dr. Dobrei Florin, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Caransebeș, prof. Nicolae Icobescu, dirijorul Coralei „Sargeția” din Deva, prof. Maria Hândorean, de la Liceul de Arte Sigismund Toduță din Deva și Arhid. Daniel Balea, dirijor al Coralei preoțești „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, a apreciat prestația corurilor și a desemnat ca formația corală câștigătoare a etapei eparhiale, Corul „Bâlea Boar” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, să reprezinte Eparhia Devei și Hunedoarei la etapa mitropolitană ce se va desfășura la Sibiu în prima parte a lunii octombrie, unde vor participa coruri din întreaga Mitropolie a Ardealului.

După cum ne-a transmis Arhid. Daniel Balea, în urma jurizării au fost acordate următoarele premii: 1. Corul „Bâlea Boar” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, condus de Prof. Maria Simion – Premiul I cu 166p; 2. Corala bisericii „Bunavestire” din Deva, condus de Prof. Gelu Onțanu-Crăciun – Premiul II cu 163p; 3. Corul bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” al Parohiei Peștișul Mare, condus de Dl Marin Dârvă – Premiul III cu 135p; 4. Corul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, condus de teologul Marius Ioan Popa – Mențiune cu 132p; 5. Corul bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Deva, condus de Pr. Paul Kladni – Mențiune cu 118p.

Pe parcursul deliberării juriului, tânărul interpret Cristian Fodor, alături de un grup de teologi, a susținut un mini-recital de pricesne și cântări bisericești, încununând seara dedicată acelora care înfrumusețează de fiecare dată sfintele slujbe.

Urăm mult succes câștigătorilor în etapele următoare ale concursului!

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente