Arhiepiscopia Timișoarei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Consiliul Județean Timiș, organizează concursul județean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil”, ediția I. Acest concurs s-a născut prin inițiativa cercului metodic de la Sânnicolau Mare, coordonat de prof. Dana Ruscu și se adresează copiilor din grupele de cateheză din clasa a III-a, aflați sub îndrumarea preoților, a profesorilor de religie sau a învățătorilor.
Potrivit mitropolia-banatului.ro, concursul își propune:
– promovarea valorilor cultural creștine specifice Sfintelor Paști în rândul elevilor;
– cunoașterea valorilor tradiționale și afirmarea propriei identității religioase, culturale și naționale;
– dezvoltarea creativității în rândul elevilor prin promovarea valorilor creștine;
– identificarea elevilor cu aptitudini speciale.
Înscrierea copiilor în concurs va fi realizată până în data de 30 aprilie de către preoții coordonatori ai grupelor de cateheză în colaborare cu profesorul de religie și cu învățătorul clasei respective.
Conform graficului, concursul se poate desfășura fie în biserică, fie în școală și se va aplica efectiv în săptămâna 5-9 mai 2014.
Acest demers își propune ca, în perioada Penticostarului, împletindu-se cu participarea la Sfintele Slujbe, să aducă în universal copiilor adevărata trăire creștină, profund ortodoxă, a acestui praznic și bucuria aducătoare de lumină a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Premiile, constând în cărți, icoane și diplome, vor fi asigurate prin cofinanțare de la Consiliul Județean Timiș și de la Arhiepiscopiei Timișoarei.