Concursul Copilul învață iubirea lui Hristos în Mitropolia Ardealului

Mai multe parohii din Mitropolia Ardealului desfășoară activități prin intermediul cărora copiii, slujitorii altarelor și credincioșii își dau mâinile pentru a-și ajuta semenii aflați în suferință. Acțiunile au loc în cadrul Concursului național de miniproiecte de educație social-filantropică ‘Copilul învață iubirea lui Hristos’, informează „Ziarul Lumina”.

În Parohia ‘Buna Vestire’ din Mediaș a fost lansat proiectul ‘Nepoți și bunici în Hristos’. Desfășurat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, proiectul adună la grupa de cateheză 23 de elevi, între 10 și 15 ani, de la școlile generale Nr. 5 și Nr. 7 din Mediaș, îndrumați de pr. paroh Doru Gr. Gâdea, secondat de pr. misionar Nicolae Fetean, alături de consilierii și credincioșii din parohie.

‘Proiectul se adresează în mod deosebit bolnavilor greu transportabili, pe care am dorit să-i aducem la biserică cu ajutorul copiilor ce se regăsesc în grupa de cateheză. Cu sprijinul părinților sau al membrilor Consiliului parohial, copiii au urmărit aducerea acestor oameni la biserică pentru a participa, duminica, la slujba Tainei Sfântului Maslu’, a spus pr. Gâdea.

Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât unii dintre cei aduși în mod special la Taina Sfântului Maslu nu au mai fost la biserică, din cauza bolii sau a handicapului, de doi-trei sau chiar mai mulți ani, ei fiind asistați periodic doar la domiciliu, în diferite perioade ale anului bisericesc pentru nevoi duhovnicești, a mai arătat pr. Doru Gr. Gâdea. Proiectul va continua cu o activitate care va avea loc la hramul Bisericii ‘Buna Vestire’ din Mediaș, când se vor oferi daruri pacienților de la Spitalul Medico-Social al Municipiului Mediaș, unde sunt asistate peste 30 de persoane vârstnice și bolnave.

În cadrul activităților proiectului au fost invitați pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu și coordonatorul Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Cristian Dariciuc. Pr. Necula a vorbit despre iubirea lui Hristos și în Hristos, regăsită în Sfânta Taină a Maslului, și despre regăsirea faptelor noastre, implicit a copiilor, în prelungirea iubirii Lui Hristos.

Activități în Parohia Slimnic

În Parohia Slimnic din Protopopiatul Sibiu se desfășoară miniproiectul de educație filantropică ‘Adu-ți aminte, Doamne, de cei ce-și aduc aminte de săraci’ în care sunt implicați 45 de elevi. Copiii, împărțiți în mai multe echipe, sub îndrumarea preotului paroh și a cadrelor didactice, au pregătit scenete de teatru religios și obiectele care constituie decorul. Fondurile necesare proiectului au fost asigurate de donațiile credincioșilor din Slimnic. Scenetele au fost prezentate, în biserică, după încheierea Sfintei Liturghii, iar donațiile au fost strânse în vederea realizării activităților filantropice.

Astfel, duminică, 25 martie, elevii împărțiți în mai multe grupe, însoțiți de preot, un consilier parohial și un membru al Comitetului parohial, vor vizita familii cu copii cu nevoi speciale, familii cu mulți copii, bătrâni însingurați, bolnavi grav la domiciliu. Copiii vor oferi darurile după necesitățile particulare ale beneficiarilor și îi vor îndemna pe aceștia să fie recunoscători în rugăciune față de Dumnezeu. Persoanele cu probleme au fost identificate inclusiv de elevi, după ce, în prealabil, li s-a explicat și au fost învățați să fie milostivi față de cei aflați în suferință.

Proiectul ‘Copilul învață iubirea Lui Hristos’ în Parohia Sărămaș

În Parohia Sărămaș, Protopopiatul Întorsura Buzăului, se derulează miniproiectul ‘Din suflet de copil’, în cadrul căruia copiii care sunt și membri ai programului de cateheză ‘Hristos împărtășit copiilor’ au pictat icoane, au realizat brățări și coliere asemănătoare metaniilor, au împletit brățări din material textil și au copt clătite de post, sub îndrumarea pr. paroh Gheorghe Marius Banciu. Materialele folosite de copii au fost aduse chiar de ei, astfel că miniproiectul nu a necesitat fonduri suplimentare. Prin vânzarea obiectelor confecționate de copii se urmărește ajutarea unor familii aflate în dificultate financiară din Parohia Sărămaș.

După slujba Sfintei Liturghii, la Biserica ‘Sfântul Nicolae’, copiii au organizat o expoziție cu obiectele realizate și au prezentat, în fața credincioșilor, scopurile și obiectivele miniproiectului. Credincioșii au achiziționat obiectele expuse, iar copiii au fost entuziasmați și dornici de a repeta aceste activități care le dezvoltă altruismul, creativitatea și sensibilitatea față de oamenii aflați în suferință.

‘Mai multe inimi, o singură simțire’ în Cuzap

În cadrul miniproiectului ‘Mai multe inimi, o singură simțire’ care se derulează în Parohia Cuzap, Protopopiatul Marghita, sunt colectate fonduri bănești și alte bunuri materiale pentru sprijinirea unor bătrâni, bolnavi sau diferiți nevoiași din comună. Pentru a strânge fondurile, copiii și tinerii au confecționat felicitări, au colectat fier vechi, au solicitat implicarea unor factori economici din zonă și au susținut un spectacol de caritate la Căminul Cultural din Cuzap.

Comentarii Facebook


Știri recente