În perioada 21 septembrie-11 noiembrie 2009, Fundația Solidaritate și Speranță, filiala Botoșani a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a derulat concursul de eseuri pentru elevi botoșăneni dedicat Anului comemorativ Sf. Vasile cel Mare intitulat „2009 – Anul comemorativ Sfântul Vasile cel Mare”, informeaza Arhiepiscopia Iasilor. În concurs s-au înscris 65 de lucrări aparținând unor elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani, de la trei școli generale și 7 colegii și grupuri școlare din municipiul Botoșani. Lucrările s-au încadrat în patru teme generale referitoare la opera și activitatea Sfântului Vasile cel Mare și au fost evaluate de o comisie. S-au acordat 36 de premii și mențiuni, pe două categorii de vârstă, 11-15 ani și 15-18 ani. Premiile, în valoare totală de 1.800 de lei, au constat în biblii, cărți și atlase școlare. S-au evidențiat elevii botoșăneni: Ionela Cuciureanu de la Colegiul Național „A. T. Laurian” – premiul I, Ioana Sabina Stoian de la Colegiul Național „M.Eminescu” – premiul I, Emilia Lupu de la Liceul de Științe ale Naturii – premiul al II-lea, Maria Oprea de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 13 – premiul al II-lea, Ștefan Bălăucă de la Colegiul Național „A. T. Laurian” – premiul al II-lea, Prisacaru Mădălina de la Liceul de Științe ale Naturii – premiul al III-lea și Andreea Mironică de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 11 – premiul al III-lea. Lucrările elevilor premianți vor fi publicate într-o broșură dedicată Sfântului Vasile cel Mare. Bugetul proiectului s-a ridicat la suma de 2.800 de lei, 2.500 de lei reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Local Botoșani și Primăriei Botoșani. Proiectul a avut ca punct de plecare numărul redus de concursuri școlare la disciplina „Religie” și faptul că majoritatea concursurilor școlare solicită contribuția financiară a participanților. Concursul a urmărit antrenarea elevilor în activități extracurriculare, valorificarea cunoștințelor acestora și stimularea manifestării creativității prin lucrări literare folosind instrumentele potrivite. (Dorina RAȚĂ, coordonator programe în cadrul Fundației „Solidaritate și Speranță”, filiala Botoșani)
Școala Primară „Mușatinii” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului se pregătește pentru o nouă serie de elevi
Școala Primară „Mușatinii”, înființată în cadrul Fundației „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, se pregătește pentru o nouă serie de elevi. Certificată de instituțiile competente și inclusă în rețeaua școlară a municipiului Roman, școala poate…
Concurs de reportaje video: Lucrarea muzicii psaltice în viața parohiei
Organizatorii Festivalului Internaţional de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) fac o invitaţie către parohiile din Patriarhia Română de a împărtăși iubitorilor Artei Psaltice experiența dobândită, împlinirile, precum și provocările activității liturgice a parohiei în…
O parohie botoșăneană a găzduit un concurs de încondeiat ouă
Parohia „Nașterii Maicii Domnului” din Rogojești, județul Botoșani, a găzduit sâmbătă Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate. Au participat atât adulți, cât și copii din județele Botoșani și Suceava. S-au înscris 60 de meșteri populari din localitățile…
Noul Ambasador al SUA în România: Sunt sigură că vom avea multe oportunități de cooperare în viitor cu Patriarhia Română
Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Excelenţa Sa Kathleen Kavalec, a fost miercuri în vizită de prezentare la Patriarhia Română. La finalul evenimentului, ambasadoarea a oferit o scurtă declaraţie Centrului de presă…
O nouă apariție la Editura Basilica: Taina căsătoriei în contextul deconstructivismului
Volumul „Taina căsătoriei în contextul deconstructivismului – Dialog între antropologia ortodoxă și abordările postmoderne” a fost publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Lucrarea reprezintă teza de doctorat a părintelui profesor Bassam Antoine Nassif, susținută…