Concurs pe teme religioase în Parohia clujeană Adormirea Maicii Domnului

Două sute de copii din Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” au participat astăzi, 6 aprilie, la un concurs pe teme religioase. Aceștia au urmat timp de 3 luni un program catehetic realizat de Parohie în parteneriat cu Liceul „Eugen Pora” din municipiu. Cunoștințele dobândite de copii și tineri au fost evaluate de o comisie de preoți și profesori de Religie în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

„Faptul că ne întâlnim cu cei mai tineri credincioși din Cluj ne-a făcut mare bucurie. Noi suntem conștienți că reprezentați Biserica de mâine și că mâine țara noastră se va bizui pe voi și de aceea nădăjduim că veți fi oameni deosebiți. Tinerii credincioși care cresc cu frică de Dumnezeu nu pot fi altfel. Pe de altă parte și faptul că ne întâlnim cu profesorii voștri, ne bucură. Aș vrea să cred că voi sunteți micii misionari pentru tot Clujul. Când vă întâlniți cu colegii voștri din școlile voastre sau din alte școli să-i contaminați și pe ei de cumințenie, de credință și de bunătate”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, după cum informează TRINITAS TV.

La final, copiii și tinerii au primit diplome și daruri din partea organizatorilor.

Comentarii Facebook


Știri recente