Concurs organizat de săptămânalul Lumina de Duminică

Câștigătorii Concursului național de poezie și desen ‘Prietenia în Biserică’, organizat de săptămânalul ‘Lumina de Duminică’ al Patriarhiei Române, au fost premiați joi, 22 decembrie 2011, în redacția ziarului, informează „Ziarul Lumina”.

La concurs au participat cu lucrări de creație peste 150 de copii din clasele I-VIII de la școli din toată țara. Au fost premiate atât lucrările individuale, cât și cele colective. Astfel, s-au acordat 33 de premii pentru elevii din clasele I-VIII, 3 premii pentru preșcolari și 50 de premii speciale pentru lucrări colective. Ajunși în București pentru a-și primi premiile, copiii au vizitat mai multe obiective turistice și religioase din Capitală, între care Catedrala patriarhală, Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Ierarh Spiridon’ și Muzeul Național de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’. ‘E primul concurs de desen și poezie de asemenea anvergură organizat de ‘Ziarul Lumina’. Suntem bucuroși că a avut acest ecou în sufletele lor și au răspuns în număr atât de mare la invitația noastră. Am încercat să sondăm receptivitatea copiilor față de activitățile de creație și să surprindem profunzimea sentimentului prieteniei pe care am dorit să-l încurajăm și să-l cultivăm într-o lume care este din ce în ce mai egoistă, mai individualistă’, a declarat Augustin Păunoiu, redactorul-șef al săptămânalului ‘Lumina de Duminică’.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat în redacția ‘Ziarului Lumina’. După ce au fost felicitați de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul general al ‘Ziarului Lumina’, Augustin Păunoiu, redactorul-șef al săptămânalului ‘Lumina de Duminică’, a înmânat copiilor premiile, care au constat în rechizite, dulciuri, fructe, calendare, cărți de rugăciune și icoane. ‘M-am bucurat să particip la acest concurs și sunt foarte fericit că am obținut acest premiu. Nici nu mai știu când am mai fost atât de fericit. Cu premiile pe care le-am primit vreau să fac artă! Voi face picturi pentru că am primit un set de acuarele cu pensulă și un bloc de desen imens, și abia aștept să ajung acasă și să le spun mamei și surorii mele că am primit acest premiu!’, a mărturisit Mihnea Nicolae Mărgineanu din Cluj-Napoca, câștigătorul premiului I la secțiunea ‘Desen’ la clasele I-IV. Premiile au fost oferite copiilor cu sprijinul mai multor binefăcători, între care: Protoieria Ploiești, Mănăstirea Antim, Parohia ‘Sfântul Mina’ – Vergului, Parohia ‘Sfântul Ilie’ – Gorgani, Parohia Militari I, Primăria comunei Bunești-Averești și SC Vinicola Averești 2000 SA.

Comentarii Facebook


Știri recente