Concurs Național de Muzică Religioasă la Arad

În cadrul Etapei Naționale a Olimpiadelor școlare, la Arad s-a desfășurat, în perioada 3-5 iunie 2011, Concursul Național de Muzică pentru formațiile Corale din Învățământul Preuniversitar, Secțiunea Coruri Liceale (cls. IX- XII). Gazdă a competiției a fost Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din municipiul Arad, într-un parteneriat cu alte instituții locale, între care și Arhiepiscopia Aradului, informează episcopiaaradului.ro.

Între formațiile ajunse în această ultimă etapă a competiției, care s-a desfășurat pe trei secțiuni: licee teoretice, licee vocaționale și seminarii teologice, s-au numărat și șapte coruri seminariale ortodoxe: Corul de cameră „Cantate Domino” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox București, dirijor diac. Prof. Răzvan Constantin Ștefan; Corul de Cameră „Dionisie Exiguul”, al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Constanța, dirijor arhid. Prof Ioan Adrian Clinciu; Corul de cameră „Canticum” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ” Sf. Nicolae”, Râmnicu Vâlcea, dirijor prof Gelu Stratulat; Corul de Cameră „Laudamus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Roman, dirijor prof. Gheorghe Gozar; Corul de cameră „Macarie Ieromonahul” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Târgoviște, dirijor prof. Florinel-Ciprian Cazan și Corul de cameră al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Arad, dirijor arhid. Prof. Paul Tiberiu Ardelean.

Aceste coruri, cărora li s-a adăugat și Corul de cameră mixt al Liceului Teologic reformat din Cluj- Napoca, dirijor prof Dr. Szekely Arpad, s-au întrecut în cadrul Secțiunii Seminarii Liceale Teologice, în ziua de 4 iunie a.c., în sala de festivități a Consiliului Județean Arad, în fața unui juriu cu membrii prestigioși: Pr. Conf. Dr. Nicolae Belean, Facultatea de Litere, Filozofie și Teologie Timișoara, Arhid. Dr. Gabriel Oprea, Universitatea Națională de Muzică, București, Conf. Dr. Mircea Buta, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”din Arad, Prof. Anda Tămaș, Inspectoratul Școlar Județean Arad. Programul fiecărei formații a fost compus din piese religioase și laice, din repertoriul național și universal. Câștigătorii premiului întâi și laureați ai concursului la această secțiune au fost desemnați elevii corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox București, celorlalți competitori acordându-li-se, de asemenea, premii și mențiuni. Premiul Special al Arhiepiscopiei Aradului a fost acordat corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.

În cuvântul adresat participanților la acest prestigios eveniment din viața cultural-spirituală a municipiului și județului Arad, dar și a Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a menționat: „Participăm cu entuziasmul firesc la Concursul Național de Muzică pentru formațiile corale din învățământul preuniversitar, în zile consacrate de Biserică înălțării noastre și revărsării mulțimii darurilor cerești peste lume, reprezentate prin sărbătorile Învierii Domnului, Înălțării Sale la cer și Pogorârii Sfântului Duh. Ele sunt legate în același timp de istoria țării, amintind jertfele înaintașilor, prin Ziua Eroilor și totodată datoria generațiilor viitorului față de întregul popor, prin Ziua Copilului și Familiei. Toate valorile materiale și spirituale sunt cinstite prin cântările patriotice, bisericești și populare, creând o armonie ce chezășuiește unitatea neamului în cadrul umanității doritoare de progres și pace. Acestea au meritul de a antrena prin adevărați interpreți întreaga suflare în cultivarea moștenirii din străbuni, spre continuă sporire. Dumnezeu să binecuvinteze munca și roada dorită.”

Comentarii Facebook


Știri recente