Concurs de patiserie în cinstea Sfântului Fanurie, la Biserica Buna Vestire din Giurgiu

Tinerii de la Biserica ‘Buna Vestire’ – Grecească din Giurgiu au organizat sâmbătă, 27 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ‘Concursul prăjiturilor binecuvântate’, dedicat Sfântului Mucenic Fanurie, potrivit „Ziarul Lumina”. ‘Această manifestare și-a propus apropierea tinerilor de Biserică, valorizarea credinței creștine, tradițiilor și obiceiurilor strămoșești ale sărbătorii Sfântului Mucenic Fanurie, prăznuit de către Biserică la data de 27 august, cât și descoperirea noilor talente din orașul nostru în domeniul patiseriei și al cofetăriei. Sfântul Mucenic Fanurie este ocrotitorul gospodinelor și are un cult aparte în toate bisericile grecești, cunoscut fiind pentru multele minuni săvârșite, dar și pentru rugăciunea dinaintea martirizării sale: ‘Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă’.

Evenimentul, ce a debutat cu intonarea Imnului acatist închinat Sfântului Fanurie, a reunit majoritatea cofetăriilor din Giurgiu și peste 130 de gospodine, spre deliciul și bucuria tuturor celor ce au gustat din gama variată de prăjituri pregătite’, ne-a declarat părintele Bogdan Georgian Tudor, consilier coordonator al Sectorului de învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Giurgiului și parohul Bisericii ‘Buna Vestire’ – Grecească.

La final, toți participanții au fost declarați câștigători, primind diplome și ultimul număr al revistei eparhiale din partea Episcopiei Giurgiului, iar din partea organizatorilor, iconițe și obiecte electrocasnice.

Comentarii Facebook


Știri recente