Concurs de grafică religioasă la Cluj-Napoca

Parohia ‘Nașterea Domnului’ din Cluj-Napoca, păstorită de pr. Nicolae Buda, a organizat împreună cu Școala ‘Constantin Brâncuși’ din Cluj-Napoca concursul de grafică religioasă ‘Constantin Brâncuși’, ediția I, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

La orele de religie, sub îndrumarea prof. Daniela Necula, elevii claselor a VI-a B și a VIII-a au realizat 45 de desene care reprezintă cruci, chivote, troițe, cădelnițe, stâlpi de biserică. Acestea au fost reunite într-o expoziție care este deschisă în sala mare de la demisolul bisericii, începând de marți, 16 octombrie. Vernisarea expoziției a avut loc în prezența preoților Nicolae Buda și Valentin Bochiș și a elevilor participanți, însoțiți de profesoarele Daniela Necula și Ana-Maria Țibre. Cu acest prilej a avut loc festivitatea de premiere a celor mai valoroase desene, fiind oferite copiilor cărți religioase, cărți de rugăciuni și de îndrumare duhovnicească, iconițe, diplome și dulciuri. Scopul acestui concurs este acela de a cultiva în sufletele copiilor dragostea și respectul pentru tot ce a păstrat, în timp, Biserica noastră și cunoașterea aprofundată a obiectelor de cult, a valorilor spirituale și culturale ale ortodoxiei românești.

Concursul este parte din Parteneriatul educațional ‘Biserica – poartă deschisă spre Cer’ pe care-l derulează, în anul școlar 2012-2013, Școala ‘Constantin Brâncuși’ din Cluj-Napoca, condusă de Eugenia Marcu, în colaborare cu Parohia ‘Nașterea Domnului’. Toate activitățile se desfășoară prin purtarea de grijă a pr. paroh Nicolae Buda și prin implicarea directă a membrelor Comitetului parohial. Parteneriatul reunește concursuri literar-religioase, de desen, poezie și cântece religioase, expoziții, agape care punctează posturile Bisericii, activități filantropice, întâlniri ale elevilor cu preoții în biserică și în capela școlii, discuții pe teme religioase, cu probleme de actualitate, programe religios-artistice de sărbători, participarea elevilor duminica la Sfânta Liturghie, pentru a rosti Crezul și rugăciunea ‘Tatăl nostru’ din fața Sfântului Altar.

Biserica poartă de grijă elevilor din parohie, precum și copiilor preșcolari prin parteneriatul încheiat cu Grădinița ‘Lumea copiilor’ (educatori Georgeta Plăcintar, Simina Ivan și Daniela Pop), care cuprinde activități filantropice, programe religios-artistice, întâlnirile copiilor cu preoții în biserică pentru a învăța rugăciuni și a deprinde învățătura Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente