Concurs de fotografie organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei

Concursul de fotografie sacră, organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei, „Vârstele luminii – sacru și profan în fotografie, în viziunea tinerilor” a ajuns la cea de-a IV-a ediție, informează TRINITAS TV. Mâine, 9 octombrie, la Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va avea loc premierea celor mai bune lucrări. Aici vor fi expuse toate cele aproape 100 de fotografii participante, din care însă doar 20 au fost selectate pentru etapa finală de jurizare.

„Anul acesta, spre deosebire de edițiile trecute, am reușit să achiziționăm douăzeci de rame, iar cele mai bune lucrări care au fost selectate din cele șaptezeci care le-am primit vor fi expuse la muzeul de artă, iar aici fiecare copil va trebuie să-și prezinte lucrarea”, a spus Pr. Cons. Ovidiu Ioan Polexă de la Sectorul Învățământ și Tineret al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Toate cele aproximativ 100 de fotografii care au intrat în concurs sunt însoțite de un text privind sacralitatea imaginii.

Competiția este organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, prin Catedra de Religie, și reunește în fiecare an zeci de tineri din liceele severinene, pasionați de arta fotografică.

Comentarii Facebook


Știri recente