Concurs de creație religioasă la Timișoara

La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc, astăzi, 11 iunie 2013, faza finală a concursului județean de creație religioasă intitulat „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, ajuns la ediția a II-a. În acest an, concursul s-a desfășurat sub genericul „Credință și libertate”, fiind dedicat Anului Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, informează mitropolia-banatului.ro.

Evenimentul a întrunit 61 de elevi de la mai multe școli și licee din județul Timiș, finaliști ai etapei zonale la cele trei secțiuni, poezie, eseu și desen religios. Aceștia au fost însoțiți de profesorii și părinții lor, precum și de preoții de la parohie.

Juriul a fost alcătuit din preoți, profesori de religie și reprezentanți ai Centrului eparhial din Timișoara, care au ținut cont în evaluare de originalitatea și creativitatea participanților.

Concursul de creație religioasă a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului și purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar eparhial, de către Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

În final, toți participanții au primit din partea Arhiepiscopiei Timișoarei diplome și premii, constând în cărți de rugăciune și iconițe.

Câștigătorii la cele trei secțiuni sunt:

Secțiunea poezie:

cls. II-IV: Nectaria Șuca, Parohia Variaș

cls.V-VIII: Larisa Iurac, Șc. Gimnazială Sânandrei

Secțiunea desen:

cls. II-IV: Ioana Vasile, Șc. Gimnazială nr. 16 ” Take Ionescu” Timișoara

cls. V-VIII: Bogdan Bolboacă, Liceul de Arte Plastice Timișoara

Secțiunea eseu:

cls. V-VIII: Loredana Rain, Parohia Temerești

cls. IX-XII: Gabor Tania, Parohia Gătaia

Obiectivele principale ale concursului au fost formarea virtuților creștine și consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral, precum și a cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de clasă.

Direct implicați în desfășurarea evenimentului au fost preoții și profesorii de Religie din cuprinsul eparhiei, inițiatorul concursului fiind Pr. Cristian Tomescu de la parohia Comloșu Mare, din protopopiatul Sânnicolau Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente