Concertul Coralei preoţilor Arhiepiscopiei Aradului în pragul Intrării Domnului în Ierusalim

 

Membrii componenţi ai Coralei preoţilor din Arhiepiscopia Aradului au bucurat duhovniceşte credincioşii prezenţi la Catedrala istorică, în aceste zile. Corul a fost dirijat de părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

„Concertul coralei se integrează în buna Tradiţie pe care o avem în Arhiepiscopia Aradului, ca preoţii, slujitori devotaţi ai altarelor lui Dumnezeu în istorie, să aducă în preajma marilor Praznice, mesajul teologic şi duhovnicesc al Bisericii, îmbrăcat în haina melodică locală, în corespondenţă cu aspiraţiile spirituale ale credincioşilor şi cu specificul perioadei pe care o traversăm”, a subliniat  protos. dr. Iustin Popovici, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

În programul cultural-artistic s-au interpretat lucrări de: N. Lungu, D. Bortneanski, Pr. I. Şerb, Gh. Mandicevski, lucrări care au transmis mesajul duhovnicesc al perioadei bisericeşti pe care o traversăm.

La finalul reprezentaţiei Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a subliniat rolul misiunii pe care o face corala preoţilor în eparhia Aradului, mulţumind preoţilor „care se fac pildă pentru credincioşii pe care-i păstoresc”, pentru efortul şi dragostea arătată faţă de cântarea corală şi implicit faţă de biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente