Concert tradițional de colinde, în Sala de festivitãți a Clubului Studenților din Târgoviște

Marți, 15 decembrie 2009, orele 16.00, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Corurile reunite ale Facultãții de Teologie a Universitãții „Valahia”, Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gurã de Aur”, Grupului coral „Valachia Christiana” și Coralei Catedralei Mitropolitane din Târgoviște vor susține tradiționalul concert de colinde la Sala de festivitãți a Clubului Studenților, informează Arhiepiscopia Târgoviștei.

Colindele, unice prin conținutul și forma lor, dar și prin armonia lor încântãtoare, ne deschid sufletul spre tot ceea este mai bun și mai frumos, pentru cã ele ne îndeamnã la bucurie și îndepãrteazã tristețea. Muzica lor minunatã ne cheamã an de an la o clipã de rãgaz sufletesc. Ele rãsunã pânã departe, așa cum au fãcut-o întotdeauna, pentru a ne readuce în memorie acel moment tainic al istoriei noastre: nașterea lui Iisus Hristos în Betleemul Iudeii. Acest eveniment, religios și muzical ne transmite faptul cã sãrbãtoarea Nașterii Domnului înseamnã, înainte de toate, un moment de reînnoire și de trezire sufleteascã și ne invitã la bucurie.

Comentarii Facebook


Știri recente