Concert Pascal la Biserica Sfântul Gheorghe – Andronache, București

La Biserica Sfântul Gheorghe – Andronache, din București, va avea loc vineri, de sărbătoarea Izvorul Tamaduirii , începând cu ora 18:00, Concertul Pascal Veniti de luați lumina!. Concertul va fi susținut de către Corala Sfântul Apostol Andrei – Corala Preoților ortodocși din Capitală. Intrarea este liberă.

Corala Preoților ortodocși din Capitala României a luat ființă în anul 1944, la inițiativa Preotului și dirijorului Alexandru Delcea și a unui grup de preoți bucureșteni care activau deja în asociații muzicale de renume: Filarmonica și Opera de Stat, Corul „Carmen” și altele.

Primul mare concert al acestei Corale a avut loc la 28 decembrie 1948 în Biserica „Sfântul Spiridon-Nou”, în prezența vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, care a apreciat și a încurajat această frumoasă inițiativă a preoților din Capitală.

Până în anul 1989, în cei 45 de ani împliniți la acea dată, Corala Preoților a abordat un repertoriu de peste 500 piese corale, bucurându-se de colaborarea cu dirijori cunoscuți, cum au fost preoții Victor Frangulea, Ioan Hagiu, Clement Popescu, Iulian Cârstoiu, etc.

Reorganizarea Coralei Preoților din Capitală s-a făcut începând cu data de 1 octombrie 1999 atunci când a fost pusă sub protecția Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al creștinilor ortodocși români de pretutindeni. De atunci, la pupitrul dirijoral al Coralei se află domnul Valentin Gruescu, conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București, compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, dirijor consacrat, cu o bogată experiență în domeniu și un simț artistic interpretativ de excepție și, nu în ultimul rând, un creștin ortodox cu multă dragoste și respect față de Biserică și față de slujitorii ei.

Comentarii Facebook


Știri recente