Concert dedicat Sfintelor Paști, la Catedrala mitropolitană din Iași

La Catedrala mitropolitană din Iași a avut loc sâmbătă, 25 aprilie 2009, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, un concert de Paști susținut de Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova”. Repertoriul a cuprins toate evenimentele din această perioadă, de la Intrarea Domnului în Ierusalim, la răstignirea și Învierea lui Iisus Hristos. „Corul Academic «Gavriil Musicescu» al Filarmonicii de Stat «Moldova», format din 70 de persoane, a mai concertat în Catedrala mitropolitană din Iași și cu alte ocazii. A fost o bucurie pentru noi, la acest concert fiind prezenți mulți profesori de la Universitatea de Arte «George Enescu», părinții de la Catedrala mitropolitană și credincioșii care au participat mai întâi la slujba Vecerniei. Corul Academic «Gavriil Musicescu» a pus în lumină piese greu de interpretat, specifice perioadei pascale. După atâtea slujbe din Săptămâna Luminată, acest concert a fost ca o încununare”, a spus arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente