Concert de muzică religioasă în cadrul Zilelor Culturale ale Băncii Naționale a României – 2011

La sediul Băncii Nationale a Romaniei din Strada Doamnei nr. 8, are loc astăzi, 28 aprilie, începând cu cu ora 17:30, în Sala de Marmură, un concert de muzică religioasă susținut de Cvartetul Osana.

După cum a declarat pentru Radio TRINITAS purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, dl. Mugur Șteț, Cvartetul Osana este compus din basul Alexandru Onea, artist liric la teatru de operetă Liviu Dacian, tenorul Liviu Găman, arhidiacon al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea, baritonul Cristian Stroe — profesor de muzică la Liceul de muzică din Râmnicu Vâlcea, dirijor al corului catedralei și tenorul Ilie Grigore, profesor de muzică la liceul din Râmnicu Vâlcea

„Această muzică va înnobila, și mai mult, sufletele noastre în aceste zile de reîntoarcere spre credință, spre Dumnezeu, de reîntoarcere la dialogul pe care în mod normal ar trebui să-l purtăm zilnic cu Tatăl nostru Cel din Ceruri”, a mai spus dl. Mugur Șteț

Evenimentul face parte din seria de manifestari „Zilele Culturale ale BNR – 2011” proiect care are ca obiectiv promovarea valorilor culturale românești și europene, după cum ne informează bnro.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente