Concert de colinde la Focșani

Corala preoților vrânceni a susținut în această duminică, la Focșani, un concert de colinde. Evenimentul s-a desfășurat în Biserica „Sfântul Nicolae” – Umbră din oraș. Alături de credincioși s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV.

„Sunt foarte bucuros că în această după-amiază asist la acest program de colinde de sfintele sărbători. Programul este prezentat de corul preacucernicilor părinți din județul Vrancea. Meritul deosebit este al Părintelui Aurelian, tânăr preot cu calități deosebit, mai ales muzicale, dar și al preacucerniciilor voastre care ați dat dovadă de ascultare la chemarea noastră și la chemarea Părintelui Aurelian, colegul frățiilor voastre”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Corul a fost înființat în primăvara acestui an, acesta fiind primul concert de colinde pe care-l susține.

Corala a interpretat colinde și cântece de stea populare, dar și din creația cultă.

Comentarii Facebook


Știri recente