Concert de colinde la Centrul de Conferințe „Providența” din Iași

Ieșenii au participat, în urmă cu trei zile, la tradiționalul Concert de colinde dinaintea Crăciunului, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) în Sala „Sanctus Stephanus Magnus” a Centrului de conferințe „Providența”, informează mmb.ro Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a fost moderat de protos. Hrisostom Rădășanu, consilier în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor. Au interpretat următoarele formații corale ieșene: „Sanctus” și „Altarul” ale Catedralei mitropolitane, „Apostolii” al Protopopiatelor Iași 1 și Iași 2, Corul parohiei „Sf. Spiridon”, Corul „Sf. Parascheva”, „Mira” al Bisericii „Sf. Nicolae” – Domnesc și „Byzantion”. La final, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt celor prezenți, în care, pornind de la mesajul pe care îl transmit colindele, a subliniat importanța evenimentului petrecut în urmă cu peste 2.000 de ani, în peștera din Bethleem.

Comentarii Facebook


Știri recente