Concert de colinde la Câlnic

Parohia Câlnic a fost recent gazda unui concert de colinde, menit să păstreze tradițiile românești ce au stat mereu la baza identității românești, informează „Ziarul Lumina” Ediția de Banat. Desfășurat sub genericul ‘Așa-i datina la noi’, festivalul de colinde de la Câlnic a surprins atât prin organizare, cât și prin numărul participanților. La inițiativa preoților Sorin-Valentin Popovici și Sorin-Ion Sfeia și cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, au răspuns chemării mai multe grupuri vocale.

Printre invitații speciali s-a aflat și un grup de copii români de la Școala ‘Coriolan Doban’ din Coștei, Republica Serbia, coordonați de prof. Marcel Novac și prof. dir. Elena Lelea. Desfășurarea programului a fost moderată de Simona Voin și Cornelia Briibete, de la Școala cu clasele I-VIII nr. 12, Reșița, școală ce a pregătit și coordonat întreg procesul spectacolului. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Nașterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, cântece s-a regăsit în glasurile curate și pline de speranță ale copiilor. Colindatul deschide astfel amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul a fost unul bogat, menit să ne introducă în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Printre invitați s-au regăsit oameni de cultură și din administrația locală. La susținerea proiectului, alături de credincioșii Parohiei Câlnic, un sprijin important l-a avut Primăria Municipiului Reșița, care a făcut posibilă prezența și găzduirea fraților români din Republica Serbia. Am remarcat prezența în mijlocul nostru a președintelui societății culturale ‘Astra Română’ din Coștei, Ion Gașpăr, și a reprezentanților societății literare ‘Mihai Eminescu’ din aceeași localitate, în frunte cu Viorel Bălăgean.

În final s-au împărțit diplome, aducându-se mulțumiri organizatorilor și inițiatorilor, precum și participanților la acest festival de colinde. Manifestarea de la Câlnic, dedicată sărbătorii Nașterii Domnului, se înscrie în cadrul proiectului național ‘Hristos împărtășit copiilor’ dezvoltat la nivelul parohiilor implicate, alături și de alte instituții abilitate în educarea civic-morală a copiilor atât în calitate de elevi, cât și de credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente