Concert al teologilor sibieni la Catedrala mitropolitană

Corul bărbătesc á capella ‘Teologia Sibiu’ al Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Sfântul Andrei Șaguna’ din orașul transilvan a susținut miercuri, 4 aprilie, un concert de cântări specifice Postului Mare, informează „Ziarul Lumina”.

Concertul a avut loc după slujba de seară, oficiată de soborul de preoți și diaconi slujitori la acest lăcaș de cult. Credincioșii care au participat la slujba religioasă au avut posibilitatea să asculte cântări religioase armonizate pentru cor bărbătesc. Amintim din repertoriu cântările ‘Taina creștinătății’, ‘Suflete al meu’, ‘Rugăciune’, ‘Cămara Ta’, ‘Dumnezeu este Domnul’, ‘Miluiește-mă, Dumnezeule’ și ‘Cu noi este Dumnezeu’.

Studenții teologi au fost dirijați de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, iar concertul a făcut parte din manifestările religios-culturale organizate la Catedrala din Sibiu înaintea marelui praznic al Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Premianții concursului național catehetic au ajuns la București: „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat PS Varlaam

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a întâlnit vineri cu câștigătorii Concursului Național Catehetic. „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat în încheierea discursului Episcopul vicar patriarhal. Întâlnirea a avut loc la Centrul de Formare…