Comuniune, cooperare si coresponsabilitate. Misiunea Adunarii Eparhiale Iasi

Adunarea eparhiala este compusa din 10 membri clerici care reprezinta clerul din eparhie si 20 membri mireni care reprezinta totalitatea credinciosilor mireni din eparhie. La acestia se adauga, ca membrii de drept, conducerea permanenta a Centrului eparhial.

Cat priveste atributiile ei, Adunarea eparhiala aproba, sprijina si supravegheaza activitatile administrative, economice, culturale si social-caritative ale eparhiei (cf. Statutul BOR, art. 91-99, ed. 2003).

In contextul social, pastoral si misionar de astazi, activitatile eparhiei se indreapta in trei directii distincte si complementare:

– apararea si promovarea credintei ortodoxe;

– intensificarea activitatilor cultural-misionare;

– intensificarea activitatilor social-caritative;

Ad. 1. Pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe este nevoie ca in fiecare localitate sa existe biserica si preot slujitor, care sa fie aproape de credinciosi, sa-i cheme la rugaciune si la fapte bune, sa-i ajute sa traiasca zilnic poruncile iubirii fata de Dumnezeu si de semeni.

a). In acest sens, trebuie intensificata construirea de biserici, de case parohiale si sociale in toate parohiile, indiferent de marimea lor, in mediul rural sau urban. Parohiile mai mari si mai instarite trebuie sa ajute pe cale mai mici si mai sarace.

Membrii mireni ai Adunarii eparhiale sunt solicitati sa sprijine, cu timp si fara timp, aceasta lucrare misionara sfanta, binefacatoare si urgenta.

b). Programele liturgice, catehetice si pastorale din eparhie trebuie continuate si intensificate. O atentie deosebita trebuie acordata apararii dreptei credinte in fata fenomenelor sectare si secularizante de azi. Trebuie sporite discernamantul si vigilenta atat privitor la prozelitismul sectar venit dinafara Bisericii, cat si privitor la fenomenele schismatice si sincretiste din interiorul Bisericii. Toate aceste fenomene tulbura viata Bisericii si slabesc unitatea ei.

c). O atentie deosebita trebuie acordata credinciosilor ortodocsi romani migranti ca sa-si pastreze credinta ortodoxa cand se afla in strainatate. Trebuie mentinuta legatura cu ei, pentru ca ei sa nu uite Biserica – Mama, Biserica Orodoxa Romana. Copii familiilor de migranti care raman in Romania trebuie ajutati, atat pe plan spiritual-pastoral, cat si la nivel material-social. De asemenea, trebuie ajutati batranii ramasi singuri. Astfel se va evita atragerea lor de catre cei ce practica prozelitismul, profitand de saracia si singuratatea acestora.

Ad. 2. Activitatile cultural-misionare ale eparhiei trebuie intensificate, cu toate ca treversam o criza financiara si economica deosebita. Tiparirea de carti de teologie si de spiritualitate liturgica si filocalica trebuie continuata si intensificata pentru a ajuta intensificarea vietii liturgice a parohiilor, manastirilor si scolilor teologice din eparhie. Un rol deosebit in misiunea Bisericii il au postul de radio TRINITAS si cotidianul Lumina. Acest cotidian reprezinta astazi cea mai dinamica initiativa a laicatului ortodox din Arhiepiscopia Iasilor.

Activitatile misionare desfasurate prin mass-media sunt din ce in ce mai necesare in societatea de azi pluralista si fragmentata din punct de vedere spiritual. Totusi, aceste activitati costa multi bani si cer multa daruire de sine. De aceea, ele trebuie sustinute mai intens si mai substantial de catre membrii Adunarii eparhiale, de catre clerul si mirenii ortodocsi din eparhie.

Trebuie continuate si intensificate toate activitatile culturale prin care se promoveaza in societate credinta ortodoxa si spiritualitatea romaneasca inspirata de ea. In aceasta privinta, Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din Iasi si cele sase Seminarii teologice din eparhie sunt chemate sa intensifice implicarea lor in activitatile cultural-misionare si social-pastorale din eparhie.

In aceasta directie trebuie sa-si intensifice activitatea si publicatiile periodice ale Centrului eparhial („Candela Moldovei” si „Teologie si Viata”), precum si publicatiile prezente ale unor protopopiate, seminarii teologice si parohii.

Toata teologia trebuie sa fie orientata cultural-misionar si social-pastoral, deoarece „sufletul culturii este cultura sufletului”, dupa cum spunea un intelept. Iar pentru Biserica noastra cultura sufletului, ca luminare si sfintire a omului, priveste si mantuirea lui, adica afirmarea lui in iubirea vesnica a lui Dumnezeu.

Ad. 3. Activitatile social-caritative inspirate din Evanghelia iubirii lui Hristos trebuie continuate si intensificate, deoarece ele sunt prelungirea Liturghiei din biserica in societate, in viata cotidiana a oamenilor.

Data fiind starea de saracie a unei mari parti a populatiei, trebuie continuate si intensificate activitatile social-caritative si social-medicale in favoarea copiilor orfani si saraci, a batranilor si bolnavilor, a oamenilor saraci si singuri.

In aceasta privinta trebuie consolidata solidaritatea frateasca ortodoxa la nivel de parohie, manastire, protopopiat si eparhie in general. De asemenea, trebuie multiplicate modalitatile de cooperare cu institutiile si organizatiile locale, regionale si nationale, care au activitati similare, dezvoltand „Parteneriatul Social” inscris in proiectul noii Legi a cultelor, care se afla acum in dezbaterea Parlamentului Romaniei.

Pentru intensificarea tuturor ativitatilor enumerate mai sus este nevoie sa cultivam comuniunea frateasca intre clerici si mireni, cooperarea lor practica si coresponsabilitatea lor in fata lui Hristos si a Bisericii Sale.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Iasi, 3 iunie 2006,

† DANIEL,

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente