COMUNICAT DE PRESĂ: Preafericitul Părinte Daniel, la hramul a două biserici parohiale și o mănăstire din București, care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

Întrucât numai în București există 17 biserici parohiale și o mănăstire care o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, anul acesta, 2009, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel participă la slujba Vecerniei, oficiată marți, 13 octombrie, începând cu orele 18.00, la biserica parohiei cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din cartierul Mihai Bravu, str. Cerceluș, nr. 18, sect. III, București, iar apoi la Vecernia de la Mănăstirea Sfânta Cuvioasă Parascheva din Reședința Patriarhală.

Miercuri, 14 octombrie, Patriarhul României participă la Sfânta Liturghie, oficiată de la orele 10.00, la biserica cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a parohiei Sfânta Vineri Nouă din bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 157, sect. I, București.

BIROUL DE PRESĂ

AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente