BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE, ne informează:
Miercuri, 1 septembrie 2010, orele 11.00, la Palatul Patriarhiei, în cadrul unei conferințe de presă, va avea loc lansarea oficială a proiectului Alege Școala! 2, care va fi derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România.
În anul 2009, Patriarhia Română și Fundația World Vision România au inițiat proiectul Alege Școala! 1 (aflat în derulare până în anul 2012 în 10 eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și Mitropolia Moldovei și Bucovinei), cu scopul prevenirii și combaterii fenomenului abandonului școlar și a delincvenței juvenile prin dezvoltarea unor soluții educaționale alternative de tipul școlii de duminică necesare motivației pentru educație a copiilor din mediul rural și urban cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani.
Alege Școala! 2 reprezintă extinderea la nivel național a programului Alege Școala! 1 și va fi derulat în celelalte eparhii din țară ale Patriarhiei Române.
Principalele activități constau în formarea specifică (în cadrul a 145 de sesiuni de formare) a 2000 de preoți și profesori de religie implicați în prevenirea fenomenului abandonului școlar în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii și a aptitudinilor psiho-pedagogice, organizarea de întâlniri de tipul școlii de duminică pentru aproximativ 18 000 de copii din mediul rural și urban, organizarea a 144 de tabere de creație la care vor participa peste 6 000 de copii și a unui concurs național pe teme religioase cu premii.
Proiectul Alege Școala! 2 se va desfășura pe parcursul a trei ani (2010 – 2013) și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intevenție 2.2.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați pe:
Părintele Costin Naclad – Director Credință și Dezvoltare World Vision România&Coordonator proiect „ Alege Școala! 2”
Tel. 0731 444 632, email [email protected]
Părintele Constantin Stoica – Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tel. 0722 615 606, email [email protected]