COMUNICAT DE PRESĂ: Mesaj de compasiune și solidaritate cu poporul italian

În urma consecințelor dramatice provocate de cutremurul din localitatea L’Aquila din dimineața zilei de 6 aprilie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Excelenței Sale Domnului Giorgio Napolitano, Președintele Republicii Italia, următorul mesaj de compasiune și solidaritate:

Excelența Voastră,

Am luat cunoștință cu durere de consecințele dramatice ale cutremurului din dimineața zilei de 6 aprilie 2009 din localitatea L’Aquila, în urma căruia și-au pierdut viața aproape 200 de persoane și s-au înregistrat peste 50.000 de sinistrați.

În aceste momente de suferință și încercare pentru numeroși cetățeni italieni, dar și de alte naționalități, inclusiv români, în numele clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea și solidaritatea cu toți cei care au avut de suferit, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care și-au pierdut viața și să întărească sufletește pe toți cei aflați în suferință.

În semn de solidaritate cu poporul italian greu încercat în aceste zile, duminică, 12 aprilie 2009, în bisericile și mânăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei se vor înălța rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor care au trecut la cele veșnice și se vor organiza colecte pentru sprijinul material al sinistraților din provincia Aquila.

Exprimându-ne speranța că în această perioadă grea din viața poporului italian credința în Dumnezeu și solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, Vă încredințăm de deosebita noastră considerație.

â€Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente