Comunicat de Presă: CREDINȚA TARE ȘI COOPERAREA CU SCOP SFÂNT VOR ÎNVINGE CRIZA ECONOMICĂ

Biroul de presă al Patriarhiei Române informează:

În legătură cu unele opinii exprimate în presă și în anumite medii, prin care, în contextul crizei financiar-economice din România, nu ar mai fi necesară continuarea lucrărilor de execuție a lăcașurilor de cult aflate în construcție, precizăm:

Patriarhia Română apreciază că toate lăcașurile de cult aflate în diferite stadii de construcție, ca și cele care urmează să fie construite, trebuie finalizate, chiar dacă România se confruntă cu o severă criză economico-financiară, iar ritmul construcției va fi mai lent.

Considerăm înșelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcașurile de cult aflate în construcție, deoarece prin edificarea unui lăcaș de cult se întărește solidaritatea și cooperarea dintre credincioși, inclusiv întărirea vieții spirituale, care permite oamenilor să depășească orice fel de criză, fără să se „autodemoleze”, ajungând la deznădejde sau la dezumanizare.

În eventualitatea întreruperii lucrărilor deja începute sau a amânării începerii construirii de noi biserici deja proiectate există riscul deteriorării rapide a construcției aflate în curs de execuție, precum și a materialelor de construcție achiziționate.

A opri lucrările deja începute nu înseamnă doar restrângerea unei activități cu scopul economisirii de bani, ci și o „consacrare a eșecului” unui lucru bine început, cu speranță, dar nefinalizat. Criza financiar-economică actuală este rezultatul unei profunde crize spirituale și morale care poate fi depășită prin sporirea credinței, a rugăciunii și cooperării pentru a finaliza un lăcaș de cult care adună oameni în iubirea și lumina Preasfintei Treimi, învățându-i să se respecte și să se ajute reciproc. Fiecare biserică este un simbol al credinței, speranței și al iubirii (comuniunii și cooperării), într-o lume prea adesea confuză, individualistă, învrăjbită și fără ideal comunitar pe termen lung. Viața spirituală intensă este izvor puternic pentru cooperare și solidaritate socială, deoarece pe lângă majoritatea lăcașurilor de cult aflate în construcție sunt prevăzute a funcționa de asemenea centre social-filantropice și culturale ale căror principali beneficiari vor fi copiii (ai căror părinți sunt plecați în străinătate), persoanele vârstnice singure sau alte categorii defavorizate din comunitatea respectivă. De aceea, tocmai pentru a depăși atât criza morală și spirituală, cât și pe cea financiar-economică actuală, considerăm că trebuie continuate lucrările la bisericile aflate în construcție, chiar dacă ritmul de execuție va fi mai lent. În plus, continuarea lucrărilor de construire a bisericilor, ca și începerea construirii altora, asigură noi locuri de muncă și combate individualismul prin cultivarea spiritului comunitar de solidaritate socială.

În final, reamintim faptul că majoritatea bisericilor și mănăstirilor de o valoare cultică și artistică deosebită – care reprezintă o mare parte din patrimoniul cultural național, unele fiind incluse și în patrimoniul UNESCO, au fost construite în vremuri dificile din istoria poporului român, care au urmat războaielor, calamităților naturale sau tulburărilor sociale, tocmai pentru a fi simbol de biruință asupra răului, de speranță, reconciliere și comuniune între contemporani și între generații.

Comentarii Facebook


Știri recente