COMUNICAT DE PRESĂ: Ambasadorul Austriei propune Patriarhiei Române cooperare în organizarea de pelerinaje

Sectorul relații bisericești și interreligioase și Biroul de Presă ale Patriarhiei Române ne informează:

Astăzi, 7 iunie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, la Reședința Patriarhală, în vizită de rămas bun, pe Excelența Sa dl. Dr. Martin Eichtinger, Ambasadorul Austriei la București.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh a adresat felicitări Excelenței Sale, atât pentru activitatea depusă în cei trei ani, ca ambasador, la București, cât și pentru promovarea, în funcția de Director pentru Relații culturale internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Viena.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte ale provocărilor societății contemporane, atât în ceea ce privește impactul crizei economice asupra țărilor europene, cât și necesitatea protejării mediului înconjurător prin acțiuni comune, de conștientizare la nivelul comunităților locale și al fiecărei persoane în parte. De asemenea, s-a vorbit despre necesitatea promovării patrimoniului cultural religios.

În acest context, Excelența Sa dl. Dr. Martin Eichtinger a prezentat un proiect de pelerinaj internațional care să pornească din Austria, prin Ungaria și Slovacia, și să se încheie la mănăstirile din Bucovina. Pentru concretizarea acestui proiect, s-a constituit un grup de lucru, dl. Ambasador exprimându-și speranța că și Patriarhia Română va sprijini acest demers.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a salutat inițiativa, considerând că astfel vor putea fi promovate valorile creștine din această zonă, aflată la confluența dintre Răsăritul și Apusul Europei. Patriarhul României a subliniat faptul că există în Europa o veche tradiție a pelerinajului, care, după unificarea europeană din ultimele decenii, trebuie actualizată și extinsă. În acest sens, Preafericirea Sa a propus inițierea și a unui alt tip de pelerinaj, și anume, cu vaporul, pe Dunăre, care să ofere celor interesați posibilitatea de a vizita diferite monumente istorice, în special cele bisericești, și de a cunoaște bogăția cultuală și culturală din această zonă a Europei. Prin promovarea acestui tip de pelerinaj, Dunărea ar putea deveni un fluviu simbol al cooperării practice și al comuniunii spirituale în promovarea valorilor creștine europene. O astfel de inițiativă s-ar încadra în contextul celebrării, în anul 2013, a 1700 de ani (313-2013) de când a fost emis Edictul de la Mediolanum (Milano), prin care împăratul Constantin cel Mare, născut în secolul al III-lea, într-o zonă daco-romană (Naissus, azi orașul Niș din Serbia), a inaugurat o etapă nouă în istoria creștinismului, pe care am putea-o numi: era libertății de conștiință și a toleranței religioase. Prin pelerinajele organizate în centrul Europei, pe uscat și pe Dunăre, va fi evidențiat, pe termen lung, factorul spiritual, contribuind astfel la punerea în valoare a patrimoniului cultural – religios european, pe care trebuie să-l apreciem, să-l apărăm și să-l promovăm, ca fiind parte esențială a identității europene.

Comentarii Facebook


Știri recente