COMUNICAT: Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la sfințirea noii biserici ortodoxe românești din Salzburg, Austria

Astăzi, 13 iunie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noua biserică ortodoxă românească cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfinții Martiri Epictet și Astion din Salzburg, Austria.

La eveniment au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai altor Biserici creștine, autorități de stat și locale austriece, delegați ai Ambasadei României la Viena, preoți și membri ai comunităților ortodoxe românești din Austria și din alte state europene.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat următorul cuvânt de învățătură:

Credința martirilor – izvor de lumină pentru viața Bisericii

‘Fii credincios până la moarte

și-ți voi da cununa vieții.’

(Apoc. 2, 10)

Când se sfințește o biserică nouă în tradiția ortodoxă se înconjoară biserica purtând părticele din relicve de martiri, care apoi, la sfințirea altarului, se fixează în interiorul sfintei mese, pe care se săvârșește apoi Sfânta Jertfă euharistică a lui Hristos.

Această practică nu numai că amintește de faptul că multe din primele biserici creștine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are și o semnificație teologică. Semnificația teologică și spirituală a prezenței relicvelor de martiri în piciorul (interiorul) sfintei mese din sfântul altar provine din legătura ce există între moartea martirilor și taina iubirii lui Hristos mai tare decât moartea, iubire arătată în jertfa lui Hristos pe Cruce, Care S-a rugat pentru cei care L-au răstignit zicând: ‘Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac’ (Luca 23, 34).

Iubirea lui Hristos mai tare decât ura și decât moartea este iubirea smerită și atotputernică a lui Dumnezeu. Această iubire este comunicată prin Sfântul Duh martirilor, pentru a se arăta în ei puterea Crucii și a Învierii lui Hristos. Legătura spirituală dintre jertfa lui Hristos pe Cruce, jertfa Sa euharistică și jertfa sau dăruirea de sine a sfinților mărturisitori și martiri, exprimată simbolic în ritualul sfințirii bisericii, este scoasă în evidență de Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul în cartea Apocalipsei: ‘Am văzut sub altar (jertfelnic) sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o (…) Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, și Îi slujesc ziua și noaptea în templul Lui, și Cel ce șade pe tron îi va adăposti în cortul Său’ (Apoc. 6,9 și 7, 14-15).

Mărturisitorii și martirii credinței sunt oamenii cei mai vii spiritual și mai rugători în fața tronului lui Hristos (Cf. Apoc. 8, 3-4), pentru că în ei s-a arătat în modul cel mai deplin puterea iubirii mai tari decât moartea, în ei credința vie a biruit teama morții. De aceea, Biserica îi numește ‘buni, biruitori mucenici’, iar slujba sfințirii bisericii este o venerare deosebită a martirilor. Calendarul Bisericii este plin de nume ale sfinților martiri și mărturisitori ai credinței. Desigur, în calendar sunt trecuți doar o parte din mulțimea martirilor și mărturisitorilor iubirii lui Hristos mai tare decât moartea.

Martirii și mărturisitorii sunt numiți ‘biruitori’ (învingători) cu toate că au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul păcatului, al egoismului, al violenței și al răutății. În martiri existența biologică se transformă în existență teologică, existența posesivă a vieții se transformă în dăruire de sine, instinctul conservării se transformă în elan al comuniunii, teama de moarte se transformă în arvună (pregustare) a Învierii. În martiri lucrează harul Sfântului Duh pe care Hristos-Domnul și Dumnezeu-Tatăl îl dăruiesc celor care sunt mărturisitori ai credinței, iubitori de dreptate și adevăr, apărători ai demnității umane umilite sau desfigurate de păcatul individual și colectiv.

Mărturisitori și martiri ai credinței s-au „născut” și în vremurile noastre, iar lumina mărturiei lor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi.

Mulțimea mărturisitorilor și martirilor credinței din fostele țări cu regim comunist din Europa centrală și orientală ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei și cât de necesară este lucrarea de vindecare și înnoire a umanității, rănită de ură și violență, de discriminare și dominație, de intoleranță și indiferență, de multe forme ale morții fizice și spirituale.

În timpul persecuției comuniste din Europa răsăriteană, o mulțime de episcopi, preoți, monahi și laici au murit în închisori sau au suferit pentru credința lor. Acești martiri și mărturisitori ai credinței și luptei pentru libertate sunt pomeniți azi în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Pilda vieții lor și rugăciunile lor sunt izvor de inspirație și înnoire pentru viața Bisericilor noastre azi. Ei ne cheamă azi să nu despărțim darul libertății de darul credinței și al sfințeniei vieții.

Această biserică nouă are ca ocrotitori și doi mucenici, pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, ale căror moaște au fost descoperite la noi în țară, în județul Tulcea, în străvechea cetate Halmyris, în apropierea căreia se construiește acum o mânăstrie nouă închinată acestor sfinți mărturisitori și prieteni ai lui Hristos.

Jertfa și pilda vieții lor au fost izvor de inspirație pentru ctitorii care au așezat în temelia acestei biserici pe care o sfințim astăzi fragmente din moaștele acestor sfinți mucenici, chemându-i în ajutor pentru a ridica aici o casă a Domnului și a cultiva darul credinței, al sfințeniei și al iubirii jertfelnice.

Astăzi, în fața tentației de secularizare, sfinții ne învață că dacă uităm pe Dumnezeu vom uita și dimensiunea sacră a vieții umane.

În fața tentației de a domina asupra altora, sfinții mucenici ne învață să descoperim forța spirituală de a dărui și altora din ceea ce suntem și avem, precum și de a ne dărui lui Hristos, Cel ce Se dăruiește nouă în Euharistie.

În fața tentației de a ne afirma în iubire de sine, sfinții ne învață să găsim bucuria în frumusețea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru toți oamenii.

Întrucât în sfinți transpare viața și sfințenia lui Dumnezeu Cel Viu și Sfânt, cu adevărat spiritual vii sunt numai sfinții. De aceea, s-a spus în Biserica primelor veacuri că: ‘Sfinții sunt (cu adevărat) vii. Iar vii sunt sfinții’.

Frumusețea artistică a arhitecturii acestei noi biserici inspirate din arhitectura bisericilor românești maramureșene din lemn, sub formă de navă, de corabie a mântuiri noastre, cu turla înaltă ca un catarg, ne îndreaptă spiritual spre frumusețea eternă a Împărăției cerurilor.

Numită „laborator al Învierii” sau „anticameră a Împărăției cerurilor”, fiecare biserică ortodoxă preînchipuie ‘cerul pe pământ’, cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului, pentru ca pe om să-l înalțe la ceruri. Ca spațiu sacru de întâlnire a omului cu Dumnezeu, o biserică sfințită este „Casa Domnului și poarta cerului” (Facere 28, 17).

Spațiu sacru de rugăciune, biserica nouă devine un simbol al Bisericii ca adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin sfințire, acestă biserică nouă și întregul Centru Parohial Cultural-Ecumenic Românesc ni se arată ca binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni și ca ofrandă de recunoștință (euharistie) a oamenilor adusă lui Dumnezeu.

Construirea acestei biserici ortodoxe românești de lemn la Salzburg este unul din exemplele cele mai recente de dialog și ajutorare ecumenică la nivel practic.

Înălțarea acestei biserici a devenit posibilă prin bunăvoința creștină fraternă arătată de părinții benedictinii de la Abația Sankt Peter, care au oferit în mod avantajos terenul pentru construcția acestei biserici, precum și prin susținerea financiară importantă de către Fundația Propter Homines (Vaduz-Liechtenstein), a altor binefăcători de aici sau din țară. Eminența Sa Cardinalul Christoph Schonborn, Arhiepiscopia de Salzburg și îndeosebi întâistătătorul său, Arhiepiscopul Dr. Alois Kothgasser, și-au arătat sprijinul deosebit față de acest proiect.

Întrucât parohia aceasta s-a „născut” cu binecuvântarea vrednicilor de pomenire patriarhi ai României, pomenim acum cu evlavie numele Preafericitului Părinte Justinian Marina, care a dat binecuvântarea înființării acestei parohii în anul 1976, a Preafericitului Justin Moisescu, care a numit, în anul 1985, preot paroh pe Părintele Dumitru Viezuianu și aducem prinos de recunoștință memoriei Preafericitului Părinte Teoctist, care a binecuvântat, în anul 2007, construirea acestei noi biserici.

Totodată, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord, cu ocazia sfințirii acestei biserici, pe părintele paroh Dumitru Viezuianu dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească, harnică și misionară, luminată de evlavie și simțire românească, pe toți ctitorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate și demnitate creștină.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel răstignit și înviat, să ocrotească această biserică cu rugăciunile bunilor biruitori mucenici Epictet și Astion și să dăruiască ajutor sfânt și bună sporire acestei parohii, precum și tuturor închinătorilor și binefăcătorilor ei.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente