Comunicat al Arhiepiscopiei Iașilor referitor la inundațiile din Moldova

Clerici și mireni din Arhiepiscopia Iașilor participă cu compasiune la suferința celor năpăstuiți de furia apelor, familii care și-au pierdut agoniseala de o viață, iar patru persoane și-au pierdut viața, în urma inundațiilor din luna iulie a.c. În același timp suntem datori să înălțăm rugăciuni fierbinți către Dumnezeu pentru ca alte nenorociri să nu se mai abată asupra creștinilor și apele să se retragă cât mai repede din gospodăriile oamenilor.

Îndemnăm creștinii să nu-și piardă nădejdea în fața necazurilor, având încredințarea, ca și în anii trecuți, că se vor găsi la nivelul regiunii Nord – Est și al întregii țări resurse umane și materiale, care fiind coordonate cu înțelepciune și în spiritul solidarități umane, să poată sprijini familiile afectate de aceste calamități naturale.

În urma efectelor dezastruoase ale apelor, Arhiepiscopia Iașilor, prin Protopopiatele cele mai afectate – Darabani (loc. Rădăuți-Prut) și Pașcani (loc. Lespezi), a deblocat fonduri pentru intervenția în regim de urgență prin achiziționarea de alimente de primă necesitate (apă, hrană etc.), care au ajuns la persoanele sinistrate care și-au părăsit gospodăriile în calea apelor, intervenție făcută alături de alte instituții și persoane fizice.

În duminica care urmează (3 august 2008), în toate parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopa Iașilor se va organiza o colectă în bani și materiale de construcții de la creștinii Bisericii noastre, care au dorința și posibilitatea de a ajuta aproapele. Sumele și materialele care se vor aduna vor fi direcționate, după evaluarea pagubelor rezultate în urma acțiunii și retragerii apelor, pe de o parte către localitățile afectate din Arhiepiscopia Iașilor, iar pe de altă parte vor fi sprijinite și celelate regiuni afectate din județele Suceava, Maramureș și Bacău.

Avem nădejdea că și alți creștini, din alte regiuni ale țării, se vor preocupa cu dragoste creștinească lucrătoare prin fapte, pentru semenii lor aflați în nevoi din regiunea Moldovei, așa precum și moldovenii s-au manifestat cu solidaritate anii trecuți, pentru alinarea și sprijinirea celor aflați în mare necaz și suferință.

În acest sens donațiile în bani se pot depune în următorul cont bancar:

Arhiepiscopia Iașilor, contul în lei RO 19 BACX 0000 0030 1057 8014 deschis la UniCredit Țiriac Bank – Iași

Pentru relații suplimentare tel. 0232 315 300; 0232 220 548; 0727 377 316

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…