Comemorarea părintelui Dumitru Popescu în Paraclisul Facultății de Teologie din București

Profesori de teologie, preoți și studenți ai Facultății de Teologie din București l-au comemorat astăzi, 17 martie, pe Părintele profesor Dumitru Popescu, la un an de la trecerea sa la Domnul. Evenimentele au debutat cu slujba parastasului săvârșită, în Biserica Sfânta Ecaterina, Paraclisul Facultății de Teologie, de către Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți, informează Radio TRINITAS.

Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre personalitatea părintelui Dumitru Popescu subliniind faptul că părintele a fost un teolog al dialogului, „un fidel mărturisitor al teologiei adevărate Ortodoxe’.

‘Ca un pedagog bun a deschis multe căi și a angajat mulți ucenici în dialogul, mai adânc, între credință și știință, dar să nu rămână la ele, ci să le unească cu tainele credinței. A deschis dialogul dintre știință, teologie și cultură, de aceea, de la Sfântul Altar a fost invitat la Academie, de la construirea de biserici noi, unde a contribuit alături de ucenicii săi mai tineri din București, a arătat cum se pot construi și relații noi între oameni ca și cărămizile vii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Nu a avut frică să propună un dialog între Biserică și societate”, a spus Înaltpreasfinția Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.

Părintele academician Dumitru Popescu a fost timp de mai multe decenii profesor și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. De asemenea, a reprezentat Biserica și teologia românească în dialogul cu celelalte Biserici și confesiuni creștine și a continuat aprofundarea teologiei dogmatice a Părintelui Dumitru Stăniloae. Părintele academician a trecut la Domnul în dimineața zilei de 10 martie 2010, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală, la 13 martie.

Comentarii Facebook


Știri recente