Comemorare de ziua eroilor la Oarba de Mureș, în Arhiepiscopia Alba Iuliei

La Oarba de Mureș, ca în fiecare an de Ziua Eroilor, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat ieri, 13 mai, o slujbă de pomenire. Localnicii și oficialitățile prezente i-au comemorat astfel pe cei 11.000 de soldați căzuți în cel de-al doilea Război Mondial, care-și află locul de odihnă aici.

Mai multe detalii cu privire la slujba de pomenire a oferit pentru TRINITAS TV, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei: „Domnul Iisus Hristos a spus că mai mare dragoste nu poate avea cineva pentru semenul său decât să-și dea viața pentru el. Sunt cuvinte frumoase pe care le repetăm mereu, dar minunații noștri eroi le-au aplicat ad literam. În lumea noastră se spun multe cuvinte patriotice, însă patriotismul adevărat este altceva, este iubire față de neam, față de aproapele tău dusă până la jertfă”.

Societatea Culturală „Avram Iancu”, Filiala Mureș, a propus înălțarea unui mausoleu la Oarba de Mureș, după modelul celui de la Mărășești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…