Când vii spre Mănăstirea Pasărea dinspre Afumați, la ieșirea din comuna Găneasa, privirea îți este atrasă în dreapta de silueta zveltă și elegantă a unei biserici. Desenată perfect pe verdele întunecat al pădurii din fundal, construcția albă a sfântului lăcaș strălucește în lumina fierbinte a amiezii. De 11 ani, aici, pe malul lacului Găneasa, câteva călugărițe își înalță necontenit ochii și rugile către Dumnezeu.
Schitul Găneasa a apărut datorită râvnei și credinței de care au dat dovadă soții Mihaela și Sorin Marin. Aceștia au donat terenul și au suportat toate cheltuielile pe care le presupune ridicarea unei mănăstiri. Proiectul sfântului lăcaș a fost conceput de arhitectul Vladimir Popov, care a reușit să realizeze o construcție în stil brâncovenesc, minunat proporționată. Tot arhitectului trebuie să-i mulțumim și pentru liniile perfect desenate ale arcadelor, dar și pentru acustica surprinzătoare din biserică. Lucrările de construcție au început în anul 1995 și au fost finalizate în 1999. Exteriorul este decorat cu 23 de medalioane în mozaic, create de artistul plastic Ion Achițenie. Acesta a realizat (în anul 2000) și catapeteasma, de o mare frumusețe.
Biserica a fost pictată între anii 2006 și 2008 de către Alexandru Nicolau. Chipurile sfinților zugrăviți cu talent de mâna maestrului te privesc cu blândețe, iar când se aprinde policandrul, frescele par a prinde viață.
În timpul zilei, interiorul bisericii este scăldat într-o lumină dulce: razele soarelui pătrund prin niște vitralii absolut remarcabile. În pronaos, ele îi înfățișează pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, patronii acestui sfânt lăcaș; cele din naos îi reprezintă pe Sfânta Filofteia, pe Sfânta Teodora de la Sihla, pe Sfântul Andrei și pe Sfântul Dimitrie Basarabov; în sfârșit, cele din Sfântul Altar ni-i arată pe Mântuitorul și pe Preasfânta Sa Mamă. Veritabile opere de artă, vitraliile au fost realizate de Iosif Cadar.
Ambianța din biserica Schitului Găneasa este caldă, plăcută, odihnitoare. Totul te îndeamnă la reculegere, la rugăciune. Este o liniște profundă, tulburată doar de zarva vrăbiilor care și-au făcut cuiburile în pridvor.
Obștea cu trei viețuitoare
Schitul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Găneasa funcționează din anul 2000. Acum, aici se nevoiesc trei viețuitoare.
Cea mai tânără din obște este sora Florina. Are 31 de ani și de fel este din Medgidia. Sora Florina este cea mai mică dintre cei cinci copii (un băiat și patru fete) ai familiei. A intrat în mănăstire în urmă cu opt ani.
Sora Florina are mâini de aur. Ea confecționează brățări și cruci (simple sau cu ‘postament’) și le lucrează atât de bine, încât cine le vede crede că sunt ‘de fabrică’. Obiectele pe care le face sunt pretențioase și necesită multă răbdare. E drept, sora Florina isprăvește o brățară într-un sfert de oră, dar o cruce simplă îi ia ‘un ceas și jumate’, iar la una cu postament muncește patru ore.
Maica Nectaria are 37 de ani. Și-a început viața monahală în Schitul Icoanei din județul Gorj. ‘Acolo, în prima mea mănăstire, m-am format. În strana de acolo am învățat tipicul bisericesc. Am trecut prin toate ascultările: la grajd, la atelierul de croitorie, la câmp, la bucătărie…’
Maica Nectaria este fericită. ‘Da, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a călăuzit pașii spre mănăstire și nu m-a lăsat să mă pierd ‘în lume’! Știți de ce vă spun asta? Fiindcă eu am fost atee. Părinții mei, de asemenea, au fost atei. Nici eu, nici soră-mea n-am avut o educație religioasă.’ Maica Nectaria iubește Schitul Găneasa. ‘Sunt aici de zece ani. Schitul ăsta e totul pentru mine. Aici am fost călugărită. E casa mea. Sunt vremuri grele și dacă nu prinzi rădăcini undeva, devii vulnerabil. Eu am prins rădăcini aici!’ Asta nu înseamnă că maica Nectaria nu s-a lovit și de probleme. ‘Am avut și eu (chiar aici) moment de deznădejde, de îndoială. Mă gândeam că nu sunt făcută pentru mănăstire. Dar, cu rugăciune și cu ajutorul lui Dumnezeu, gândurile astea dispar.’
Maica Iustina este stareța schitului. A intrat în viața monahală în 1988. Primii ani de călugărie i-a trăit la doi pași de aici, la Mănăstirea Pasărea. Apoi a încercat să se tragă mai aproape de meleagurile natale și câțiva ani a viețuit prin Vrancea. În 2006 s-a reîntors la Pasărea, iar de vreun an și ceva este stareța Schitului Găneasa.
Maica Iustina este mărunțică, aproape firavă. Deși nu pare să fi împlinit încă 50 de ani, se mișcă destul de greu. Cu ani în urmă a avut o gleznă fracturată. Oasele n-au fost așezate cum trebuie și s-au sudat prost. De atunci se chinuie.
Ca stareță, are toate problemele specifice acestei ascultări. Averea schitului este el însuși. Curtea splendidă, cu gazonul tuns perfect, ‘dă’ în balta Găneasa. Peisajul este încântător, dar asta nu aduce venituri. Într-o latură a incintei, ascunsă în spatele unui gard viu înalt de un stat de om, este o grădină de zarzavat de vreo 100 m². Sus, în dosul corpului de chilii este amenajată o curticică în care cotcodăcesc 10-15 găini. În mănăstire nu se mănâncă niciodată carne, așa că orătăniile mor de bătrânețe.
Din păcate, nu am putut sta de vorbă și cu părintele Ioachim, preotul slujitor al acestui sfânt lăcaș, deoarece era plecat la niște examene.
‘Pustia’ dintre vile
Deocamdată, Schitul Găneasa se ridică solitar în vârful tăpșanului ce coboară spre lac. La vreo două sute de metri în dreapta lui se ridică trufașă o vilă, cu un gard pe măsură, care ‘merge’ până în apă. În stânga schitului se înalță, ceva mai modestă, o casă ai cărei stăpâni n-au mai reușit să o finiseze. De altminteri, atât pe malul lacului Găneasa, cât și pe cel al lacului Cozieni din vecinătate se află numeroase proprietăți dotate cu debarcadere, bărci cu motor, pitici și amorași de ghips. Va veni, probabil, și momentul când posesorii lor își vor da seama că toate astea n-au nici o valoare și că mult mai de preț este credința în Iisus Hristos. Iar Casa lui Dumnezeu este la doi pași de ei, în bisericuța primitoare a Schitului Găneasa, într-un adevărat colț de Rai. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 5 iulie 2011)
