Colocviu pentru gradul I didactic la Facultatea de Teologie din București

La Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București a avut loc la 6 februarie 2012 colocviul pentru gradul I didactic. Au participat 36 de profesori de Religie din învățământul preuniversitar care au gradul II didactic, din 12 județe din țară și municipiul București, potrivit Ziarul Lumina. Cadrele didactice au prezentat tema, planul, bibliografia și obiectivele lucrării metodico-științifice pe care urmează să o realizeze.

După cum informează TRINITAS TV, gradul I didactic se obține în mai multe etape. Pentru acordarea acestuia se cere o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea gradului didactic II sau de cel puțin 3 ani pentru personalul didactic care a obținut gradul didactic II cu media 10.

Comisia de evaluare a fost formată dintr-un cadru didactic, profesor de Teologie și un cadru didactic profesor de Pedagogie.

Amplasată în centrul Bucureștiului, nu departe de Complexul Catedralei patriarhale, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” constituie unul dintre cele mai vechi și mai importante repere ale învățământului universitar românesc.

Comentarii Facebook


Știri recente