‘Colindul Sfântului Nicolae’ la Catedrala episcopală din Giurgiu

Peste 30 de copii ai grupei de preșcolari ‘Voiniceii’, de la Grădinița cu program normal numărul 2 din Giurgiu, au susținut luni, 6 decembrie, în Catedrala episcopală, serbarea intitulată ‘Colindul Sfântului Nicolae’. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și prin intermediul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul, în urma parteneriatului educațional între Episcopia Giurgiului și Grădinița cu program normal nr. 2 din Giurgiu, condusă de Apetrei Greta Felicia.

‘Cei peste 30 de copii s-au împărtășit, nu înainte de a rosti rugăciunea către îngerul păzitor, apoi au cântat câteva colinde creștinilor aflați în catedrală. La finalul acestui eveniment, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Ambrozie, copiii au primit daruri constând în cărți de rugăciune, iconițe și dulciuri. Acest parteneriat a avut ca obiective cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu – ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului, formarea virtuților creștine, precum și apropierea micilor creștini de Biserică,’ a declarat părintele Bogdan Georgian Tudor, secretar eparhial al Episcopiei Giurgiului după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’.

Comentarii Facebook


Știri recente