Colindatul începe de la biserică

O datină străbună spune că cetele de colindători se adunau mai întâi la biserică, unde primeau binecuvântarea preotului pentru a vesti Nașterea Domnului. Acest obicei străvechi a fost readus la lumină și valorificat după 1989 și în zona Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin organizarea, în parteneriat cu Centrul Cultural ‘Dunărea de Jos’ din Galați, a tradiționalului Festival de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou ‘Tudor Pamfile’.

Pregătirea acestui festival se face anual, prin deplasarea specialiștilor de la Secția Cercetare, conservare și valorificare a creației și tradiției populare din cadrul Centrului Cultural ‘Dunărea de Jos’ în localitățile județului Galați, unde are loc audierea colindătorilor și a urătorilor.

În urma acestei preselecții, la care se urmărește în principal autenticitatea costumului și a repertoriului, au fost selectate în acest an grupuri din 14 localități pentru faza finală a festivalului: Plugul mare de flăcăi din Măstăcani, Capra, Hatalul, Plugul și colindătorii din Tecuci, Colindătorii din localitățile Cuza Vodă, Vânători, Șivița, Odaia Manolache, Costache Negri, Grupul de colindători din Schela, Colinde, Stea și plug din Braniștea, Capra din Buciumeni, Mocănașii din Suceveni, Grupul de bătrâni cu colinde din Tulucești, Plugul din Berești, Colinde, jienii, plugul și ursul din Rediu.

250 de colindători au primit binecuvântarea arhierească

Cei peste 250 de participanți la acest festival au primit binecuvântarea chiriarhului Dunării de Jos, duminică, 19 decembrie, la Catedrala arhiepiscopală din Galați. La eveniment au participat și preoții din municipiile Galați și Brăila, purtând în brațe icoane ale Nașterii Domnului, împodobite cu ștergare tradiționale românești. Slujitorii s-au întâlnit la Catedrala arhiepiscopală pentru a primi binecuvântarea Înalt Preasfințitului Casian ca semn de comuniune și slujire sfântă, mai înainte de a pleca spre casele credincioșilor pentru a vesti bucuria întâmpinării Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria.

După săvârșirea Sfintei Liturghii la care au participat și cetele de colindători din localitățile participante la festival, pe esplanada catedralei, începând cu ora 12:30, colindătorii au binevestit Nașterea Domnului slujitorilor și celor peste 1.000 de credincioși prezenți, prezentând fragmente din programul artistic pregătit pentru festivalul de datini și obiceiuri. După acest moment, colindătorii au format un alai, care a mers din centrul orașului (str. Domnească și str. Brăilei) până la Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ din Galați unde, potrivit programului, a avut loc festivalul propriu-zis. Acest alai al costumului popular și al tradițiilor străvechi ale țăranului român a încântat, așa cum o face din anul 1990, pe gălățeni, aducând în inimile tuturor bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.

Astfel, în această perioadă premergătoare Crăciunului se organizează concerte de colinde în toate Eparhiile din țară, vestindu-se Nașterea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.

Concert de colinde și expoziție de icoane la Biserica Popa Nan din București

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, părinții slujitori de la Biserica Popa Nan din București, parohul Victor Frangulea și Alexandru Marius Dumitrescu, împreună cu Monica Șerbănescu, directoarea Grădiniței ‘Arc en ciel’ și a Școlii ‘Anastasia Popescu’, au organizat un concert de colinde și o expoziție de icoane.

‘Concertul de colinde, care se înscrie într-o tradiție frumoasă aici, la biserică, a fost susținut de corul de tineret al Bisericii Popa Nan, condus de profesoara Grațiela Nichita. Pe lângă amplul program de colinde, sărbătoarea a fost îmbogățită de prezența în deschiderea concertului a corului de copii de la clasa a III-a de la Școala ‘Anastasia Popescu’ și, totodată, de vernisajul expoziției de icoane realizate de copii de la Grădinița ‘Arc en ciel’ și de la Școala ‘Anastasia Popescu’, clasele I-VII, având ca teme pe Sfântul Nicolae și pe Maica Domnului. Aceste evenimente nu sunt întâmplătoare pentru că biserica noastră are un parteneriat îndelungat cu Școala ‘Anastasia Popescu’, încă de acum 16 ani, de la înființarea ei și, în cadrul acestui parteneriat, organizăm mai multe manifestări la sărbătorile mari sau la evenimentele bisericii ori ale școlii. Acest concert de colinde vine în mod fericit să arate colaborarea dintre biserică și școală și cu atât mai mult cu cât copiii care vin să colinde aduc la biserică și părinții, deoarece ei nu ajung la sărbători sau în duminici de fiecare dată’, ne-a declarat părintele Alexandru Marius Dumitrescu.

Grupul de copii de la clasa a III-a a Școlii ‘Anastasia Popescu’ a fost dirijat de prof. Mihaela Dumitrescu.

‘Ostrovul colindelor’ la Mănăstirea Cernica

De asemenea, Centrul social-cultural ‘Sfântul Calinic’ de la Mănăstirea Cernica a primit ieri, 20 decembrie, colindători. După slujba Sfintei Liturghii, începând cu ora 13:00, credincioșii prezenți la sfânta mănăstire, precum și alți invitați s-au bucurat de prezența colindătorilor, ale căror glasuri au făcut să răsune întregul ostrov pe care, ca într-o poveste, sunt așezate mănăstirea și centrul social-cultural.

Concertul de colinde a fost intitulat ‘Ostrovul colindelor’ și a fost susținut de trei grupuri: membrii Ansamblului ‘Miorița’ al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 5, în rândurile căruia evoluează copiii din Centrul de plasament ‘Sfântul Nicolae’, copiii din Centrul de minori ‘Cireșarii II’, recent întorși de la un festival de muzică organizat în Turcia, unde au luat Premiul I pentru interpretare, precum și elevi ai Școlii Nr. 175 – ‘Sfântul Nicolae’, copii din Grupul vocal ‘Floare de colț’, pregătiți de învățătoarea Adriana Piele și de profesoara Lucia Dănilă.

Invitații speciali, în concert, Ansamblul ‘Veselia’ de pe Valea Izei, Maramureș, sub bagheta maestrului Ionuț Sidău, au încântat auditoriul cu piese tradiționale românești, dar și cu frumosul port moroșan pe care locuitorii acestui ținut îl păstrează cu sfințenie. Prin purtarea de grijă și cu binecuvântarea protosinghelului Maxim Badoiu, starețul de la Cernica, dar și prin bunăvoința și dărnicia unor credincioși cu inima deschisă și cu multă dragoste pentru copii, colindătorii au primit cadouri constând în iconițe, calendare, cărți de rugăciuni și cărți pentru copii, dulciuri, fructe, dar și tradiționalele mere, nuci și covrigi.

Concertul ‘Ostrovul colindelor’ a adus bucurie în sufletele celor prezenți, dar mai ales speranța și un strop de candoare, în așteptarea mărețului praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente