Colectă pentru copii cu dizabilități

Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei a organizat, în parteneriat cu o serie de instituții școlare din județul Dolj, mai multe colecte în vederea acordării de daruri persoanelor aflate în dificultate, informează „Ziarul Lumina”. Astfel, în cadrul Școlii nr. 3 și a Grădiniței nr. 4 din Dăbuleni, precum și la Grădinița Dumbrava Minunată din Craiova, au fost colectate alimente și îmbrăcăminte, care au fost acordate apoi, prin intermediul Fundației „Cuvântul care zidește”, copiilor cu dizabilități multiple, asociate și profunde de la Școala Specială „Sf. Mina” din Craiova, precum și persoanelor aflate în grija Centrului de informare și consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sf. Ecaterina” și a parohiei Mântuleasa din Craiova. Pentru acordarea acestor daruri, Fundația „Cuvântul care zidește” a beneficiat și de sprijinul domnului Laurențiu Gliga, de la o societate din Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente